Tremuram in aerul ud. “Nu pleca!” continuam sa spun,simtind clar fiecare cuvant ca o sageata adanca in voce.Ploua,dar lacrimile continuau sa cada din ochii mei. “Te iubesc!” tip din toti rarunchii.
Il vad acolo.Se opreste si ramane nemiscat....
Ma prabusesc.Speram ca voi lesina,dar spre dezamagirea mea,eram inca constienta.Valurile de durere care ma infasurasera se ridicau acum si imi inundau capul,tragandu-ma sub ele.
Si eram sigura ca nu voi mai iesi niciodata la suprafata..Durea.Durea a naibii de mult.As fi vrut sa ma pierd,agatandu-ma cu dintii de amorteala care ma impiedica inca sa realizez ceea ce nu voiam sa stiu – ca nu contasem...
Continua sa stea nemiscat,cu spatele.Ma simteam prinsa intr-unul din acele cosmaruri ingrozitoare,in care nu poti sa te misti,nu poti sa faci nimic.Doar sa stai.Si sa astepti sfarsitul – sfarsitul tuturor lucrurilor....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu