Capitolul XI.Feţe noi

Am deschis ochii si am vazut niste firisoare de lumina venind de dupa draperiile trase.M-am ridicat putin,privind uin jur,desi as fi vrut sa imi pun capul la loc pe perna.Dormisem bine,dupa multe saptamani...Nu-l mai visasem.

Fusese una dintre cele mai interesante dimineti din ultimele saptamani.Am luat micul dejun cu Anne pe teresa hotelului,bucurandu-ne de soarele caldut si de panorama Turnului Eiffel.

Apoi agitatia incepu...Multi oameni,blituri,moda..Am redescoperit iar ceea ce ma facea sa zambesc,iar asta ma facea sa radiez de incantare.

Totul fusese exact cum imi imaginasem – perfect.Prezentarea fusese perfecta,cum ma asteptasem.

Anne ramsese,fiind fotograf,avea de lucru acolo.Hotarasem sa ne intalnim la hotel peste cateva ore.Asa ca acum eram doar eu si Parisul,pe care asteptam sa-l redescopar. Trecusera doi ani de cand il vizitasem ultima data.Musee d’Orsay si Luvru erau primele locuri de vizitat de pe lista mea.

Priveam atent tabloul meu preferat,”Petit dejuner sur l’herbe”,de Eduoard Manet,pe care il adoram.Impresionismul era perioada mea preferata din arta plastica.Lumina,culorile,contrastele – totul era perfect.

“Sa inteleg ca nu numai moda te atrage?”am auzit o voce in spatele meu.

M-am intors,si l-am recunoscut pe cel care vorbise.Era Nicolas.Azi,Anne se intalnise cu o prietena.Atunci il cunoscusem si pe Nicolas,fiul acelei doamne.Nu prea schimbaseram pre multe cuvinte,ci doar facusem cunostinta.Adresarea lui de acum mi se pare chiar prietenenoasa.

“Ma bucur sa te vad..iar..Da,si arta plastica imi place..”i-am raspuns,zambind.

‘Avem doua lucruri in comun.”

“Deocamdata..Inca nu ne cunoastem prea bine….”

Um..Asta suna ca vreau sa il cunosc mai bine..as fi putut sa reformulez altfel…Totusi,Ar fi fost placuta compania lui Nicolas,fata de singuratate.

Am mai pierdut o ora prin muzee cu el,descoperind ca aveam aceleasi preferinte.Incercasem sa imi fac curaj sa il intreb ceva..Poate i se parea prea direct,dar poate urma sa castig un amic de care as fi avut nevoie in cele 2 saptamani departe de fete.

“Um..vrei sa iesim la o cafea?”l-am intrebat.

“De ce nu? Sigur.”Imi raspunse cu un zambet mare pe fata.

Desi nu il cunosteam,si nici el pe mine,nu aparuse aceea tacere stanjenitoare in timp ce discutam.Reusisem sa gasim cateva subiecte comune,si chiar incepuse sa imi para o companie placuta.Lasand la o parte asta,arata si foarte dragut – avea ochii albastri,ceea ce imi placea mult.In plus,era destul de …diferit fata de baietii pe care ii cunoscusem…*exceptand 1D*

Dar atat…nu voiam decat sa fim amici…

Am inceput sa discutam despre locul in care locuiam,si am aflat ca si el locuia in Londra.Se bucura cand afla ca si eu locuiesc acolo,asta insemnand ca vom mai putea tine legatura…

“O sa ne vedem la London Fashion week..La prezentarea ta!”

Am inceput sa rad.

“Peste cativa ani…sper…”

Mi-am terminat cafeaua si mi-am aruncat privirea pe ceas.Era tarziu.Trebuia sa ma intalnesc cu Anne in jumatate de ora.

“Mi-a placut sa stau cu tine azi,Nicolas.Dar..”

“Dar trebuie sa pleci…”

“Da..”am spus,ridicandu-ma de pe scaun .

“Si mie mi-a placut.Esti o companie placuta..”raspunse cu vocea lui calda,si cu subtilul accent britanic.”Vrei sa te comduc?”

“Daca vrei…”

Pana sa ajungem la hotel am continuat sa vorbim,si deciseram sa ne intalnim din nou maine,ca sa imi arate orasul.Chiar daca m-as fi descurcat si singura,dar imi placea sa stau cu cineva,decat sa stau singura..

I-am zambit,la fel si el,dar apoi expresia mi s-a schimbat radical.

“NU POT FI AICI.FETELE MI-AR FI SPUS..NU!”

“..La revedere Nicolas!Ne vedem maine..”i-am spus repede,vrand sa intru cat mai repede in hotel.

“Au revoir,Sara!”l- sa o intreb daca ei erau aici.Dar am renuntat..As fi aratat doar ca imi era frica sa ma intalnesc iar cu ei.Ca eram penibila…

Speram doar sa reusesc sa ii evit,si sa nu dau nas in nas cu ei..Dar cum soarta nu era niciodata de partea mea,eram sigura am auzit in spate

Nu am mai bagat nimic in seama pana cand am intrat in cand am intrat in apartament.Am vrut sa o sun pe Iulia...Asa aratam a imi e frica sa ma intalnesc cu ei.Ca eram penibila...

Speram doar sa reusesc sa ii evit.Dar cunoscand norocul meu,avea sa dau nas in nas cu ei cand ma asteptam mai putin.Asa ca am incercat sa uit de aceasta de aceasta grija inutila...

Capitolul X.Paris

Va fi ca si cum nu as fi existat” promisese el.Eram sigura ca vorbise foarte serios. Nu am mai iesit la suprafata de atunci.“
Timpul trece.Chiar si atunci cand pare imposibil.Chiar si atunci cand fiecare bataie a ceasului doare la fel de tare ca si atunci cand inima iti smulsa.Trece neregulat,cu rataciri ciudate,opriri taraganate,dar trece.Cum a trecut pentru mine.

“Sara,gata!Trebuie sa iesi din casa.Trebuie sa iti revii.” Tipa Ella,desi dorise sa para calma.
“Noi iesim in oras..nu vrei sa vii cu noi?” intreba si Iulia,ridicandu-se de pe canapea.
“Nu..dar stiu ca tu si Ella vreti sa ii vedeti.Puteti sa mergeti.Nu e nimic.Trebuie sa mergeti..”
“Dar...”
“A trecut o luna..si sunt din nou Sara.Si o sa va oblig sa va duceti,daca nu plecati acum!”
“Nu te superi...?”
Am dat din cap,in semn de “nu”si am murmurat un “La revedere” in timp ce ele ieseau.

Am ramas singura – dar imi placea asa.Ma departasem de fete in ultimul timp,la fel ca si de baieti.Nu ii mai vazusem de la cafenea.Trecuse o luna – chinuitor de incet.
Intelesesem ca nu mai era legata in niciun fel de el.Incercam sa trec peste...dar nu puteam transforma totul in nimic.
Nu ma simteam bine deloc ca ma departasem de fete.Chiar daca stateam in aceeasi casa,nu mai vorbeam prea mult.Nu puteam vorbi cu ele la fel.Voiam sa fiu doar eu – singura.
Totul avea sa se schimbe peste o luna – incepea scoala.Aveam sa invat unde imi dorisem dintotdeauna sa ajung.Dar..imi era teama...Faptul ca ma mutasem la Londra schimbase multe lucruri in viata mea – totul.Relatia mea cu fetele.Faptul ca ii cunoscusem pe ei.Faptul ca il cunoscusem pe Zayn.Dar erau si lucruri care nu se schimbasera deloc – relatia mea cu mama.Lipsea des de acasa,ocupata cu serviciul,cum fusese mereu.
Ii simteam lipsa lui Anne.Cu ea puteam fi sincera mereu.Nu imi reprosa ,ci ma ajuta sa inteleg.As fi vrut sa vorbesc atat de mult cu ea.Nu stiam in ce parte a lumii era acum...Asta ma facea mereu sa ma gandesc daca chiar vreau sa urmez cariera de designer...
Tonul de apel al telefonul ma trezi,aproape speriindu-ma.Am zambit,uitandu-ma la ecran.Era Anne....

“Bonjour,cherrie!” am auzit-o,si i-am simtit zambetul din voce.
“Anne!Tocmai ma gandeam la tine..Um..Franta?”
“Da.Am o surpriza pentru tine...”
“As avea nevoie sa vorbesc pe tine..E ..complicat.”Am oftat.
“Atunci surpriza e perfecta.”
“Ce surpriza?”
“Ma gandeam sa vii si tu.Incepe Fashion week...Stiu ca vrei sa vezi prezentarea lui Marc...”
"Ashsvnngkjgfyrfhsksksnvznxusyakah!"
"Asa vom avea si timp sa vorbim...Am vorbit deja cu mama ta despre asta.Maine dimineata ai avionul ..."
"Asta inseamna ca trebuie sa incep sa imi fac bagajele...eu si dulapul cu haine nu ne prea intelegem.Va dura ore pana sa decid ca iau,ce las..."
"Te las sa te pregatesti."
"Deabja astept sa te vad!"
"Si eu.Si vreau sa te vad zambind cand ajungi aici."
Nu eram sigura ca puteam face asta.

Sper ca te vei distra!” imi spuse Anne in timp ce conducea.Era aproape seara. Tocmai ma luase de la aeroport si mergeam spre hotel.”Maine,la 10 e prezentarea...”

Am incercat sa schitez un zambet,pentru ca eram chiar incantata,dar nu cred ca reusisem sa fiu prea convingatoare.

Ma privi o clipa,apoi reveni atenta la condus.

“Am multe sa iti spun...”.

“Esti trista...Te-am simtit asa si la telefon...”

Chiar incercasem sa par mai vesela..Se pare ca nu reusisem..Ma cunostea prea bine.

“Ma bucur mult ca sunt aici!Foarte mult!Nu e vorba de asta...doar ca...”M-am oprit,si nu am putut sa spun nimic pana cand am ajuns la hotel.

“Dupa ce ai plecat tu s-au intamplat multe...”Am spus,intrand dupa Anne in apartamentul meu.Mi-am lasat bagajele langa usa,si am inceput sa studiez camera in care ma aflam.Livingul avea un aer foarte placut de “acasa”.M-am indreptat spre usile mari de sticla,cu draperiile trase,si le-am deschis.Am ramas muta.Soarele scanteia din spatele turnului Eiffel,care se afla chiar in fata mea,facandu-l sa straluceasca in nuantele palide si tihnite ale cerului.

“Cred ca esti obosita”,spuse Anne venind langa mine.”Te las putin singura....” se duse spre usa,si am auzit insa deschizandu-se si inchizandu-se la loc.

Am mai privit odata in jur.Am intrat pe o usa oarecare.Era dormitorul.Camera avea la fel ca si livingul,niste ferestre mari.Draperiile erau trase,iar lumina care intra era scapatata si facea totul sa vibreze cu firele ei subtiri.

“Hm..”am murmurat,asezandu-ma pe pat.Era atat de moale...

Nu am stat prea mult asa,de teama ca voi adormi.Mi-am dus valizele in dormitor,si mi-am asezat hainele in dulap,apoi am cautat baia.Mi-am schimbat tinuta,luand o rochie mai lejera, mi-am prins parul intr-o coada,si am iesit,indreptandu-ma spre camera lui Anne.

“Spuneai ca s-au intamnplat multe lucruri dupa ce am plecat...”

Am inceput sa ii povestesc despre mama,fete,incercand sa nu aduc aminte de mine.

“Daca Ella si Iulia...Tu?”

“Prin faptul ca si mie mi s-au intamplat multe lucruri,nu ma refeream neaparat la asta...”am incercat sa ma eschivez,rosind.

“Parea ca se indragostise de tine din prima clipa in care te-a vazut atunci,la sedinta foto.”zambi ea.

“El a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla...Doar ca...”

“Ma bucur sa aud asta.Doar ca ce?”ma privi nedumerita.

“Ne-am despartit de 2 luni,si...nu imi place sa vorbesc despre asta..”

M-am oprit cateva secunde.Am dat sa incep iar,dar Anne ma opri.
”De asta esti asa..Nu e nicio problema..Te inteleg...Stiu ca e greu,dar..Ai incercat sa vorbiti?”

“Am incercat..El a fost foarte rece.Dar...eu inca simt la fel..Poate totusi e mai bine asa....”Am privit spre Anne.”Scuze...ca iti soun lucrurile astea...”

“Imi place sa te ascult.Stii ca nu sunt numai matusa ta,sunt si prietena ta.Si vreau sa fii bine,micuto!Pentru ca esti speciala!”

“Nu eu sunt..ci persoanele din jurul meu.Ele ma fac sa fiu speciala..”

“Cand eram de varsta ta,”continua,”am cunoscut pe cineva care mi-a schimbat viata.Desi nu a rezistat mult,va ramane o persoana speciala mereu.”

“Si Zayn pentru mine..”am murmurat incet,ca pentru mine.

Am mai discutat putin,apoi am inceput sa ma simt tot mai obosita.I-am spus “noapte buna!” matusii,si m-am dus in camera mea.In jumatate de ora eram in pat,cufundandu-ma in visele incetosate...

Capitolul IX.Lacrimi

                             

 Nu stiu cat era ceasul cand m-am trezit,dar era noapte.Iulia si Ella inca dormeau.M-am ridicat din pat,luandu-mi telefonul.Primisesem un mesaj nou.Speram sa fie de la el.

Era mama.Nu voiam sa il citesc -probabil imi explica iar de ce nu poate ajunge acasa si sta cu mine.

Acum cate zile era totul bine.Dar totul se prabusise brusc …Poate pentru ca totul nu era nimic…Voiam vorbesc cu el.Trebuia.Stiam ca trecuse mult timp de atunci,ca il evitasem si ma comportasem ciudat.Am iesit din casa peste 10 minute,pregatita sa infrunt ceea ce evitasem zile in sir.

 “Zayn?” vocea imi era taiata de emotie.Vreau sa vorbim..Stiu ca…”

Tacu o secunda,si am crezut ca inchisese.

“Si eu vreau sa vorbim.Poti veni la mine?”Vocea ii suna la fel de nesigura.Apoi inchise.

 Speram sa fiu la fel de calma si in fata lui,desi aveam o presimtire ca voi ceda in fata lui,si se va termina cu lacrimi.

“…Hey.”spuse in timp ce imi deschise usa.

“Trebuia sa vorbim.Nu am facut bine evitand problemele.Mi-a fost dor de tine..”

“Nu trebuie.”raspunse calm.Nu e bine.Nu e bine de loc..”

Am incercat sa il privesc in ochi.Avea o expresie ciudata – nu il mai vazusem asa pana atunci.Mi-am mutat imediat privirea.”E de rau,e de foarte rau” imi repeta la nesfarsit vocea din minte.

“Sara..”spuse apucandu-ma de maini.”Imi pare rau.”

Cred ca astepta un raspuns.Dar eram prea agitata ca sa raspund.Aveam ocazia sa lamurim lucrurile.Si atunci de ce ma ineca panica?

“Nu e bine pentru tine sa fii cu mine.”

“Nu fi ridicol.Tu esti partea cea mai buna din viata mea.”Voiam sa par suparata,dar nu reusisem decat sa para ca si cum as cersi.”Ai promis..Ai promis ca vei ramane…”

“Atata timp catva fi bine pentru tine,”ma intrerupse.

Trase adanc aer in piept si se uita in gol pentru cateva clipe,apoi m-am simtit fixata de privirea lui.

“Sara,nu te vreau.”Rosti cuvintele clar si precis,uitandu-se la mine cu ochi reci,privindu-mi atent reactia.

“Nu..nu..ma vrei?”Le-am rostit cu voce tare,derutata.

“Nu.”

M-am uitat in ochii lui ca sa inteleg – nu gaseam in profunzimea lor interminabila nicio contrazicere a ceea ce tocmai rostise.

“Ei bine,asta schimba tot.”Nu puteam asimila ce tocmai imi spusese.Nu avea niciun sens.

“Nu esti potrivita pentru mine.”

Stiusem prea bine ca nu eram prea buna pentru el.Stiusem asta dintotdeauna.Am deschis gura ca sa spun ceva,dupa care am inchis-o la loc.El astepta rabdator,cu fata lipsita total de sentimente.Am incercat din nou.

“Daca asta iti doresti..Bine.”

Imi amortise tot corpul.Nu mai simteam nimic.Ochii ii erau atat de reci,semn ca distanta de noi revenise.

“Iti promit ca asta e ultima data cand ma vezi.Nu te voi mai face sa suferi nicodata.Va fi ca si cum nu as fi existat in viata ta.”

Zambi bland.

“Timpul vindeca orice rana.”Se departa de mine.

Eram ametita; imi era greu sa ma concentez.Cuvintele lui continuau sa mi se invarta in minte.

Am incercat sa respir normal.Trebuia sa gasesc o cale sa ma trezesc din cosmarul asta.

“Ai grija de tine.”Credeam ca se intinde si el dupa mine.Dar mainile sale ma prinsesera de incheieturi doar ca sa le aseze de o partea de alta a mea.se apleca lipindu-si scurt buzele de fruntea mea.Am inchis ochii,simtindu-i respiratia rece pe pielea mea.

“Ramas-bun.”

Am iesit repede pe usa.

Am intrat incet in camera – fetele inca erau acolo,dormind.Mi-am tras pe mine prima pereche de pantaloni si un tricou larg,si m-am ghemuit in pat,incercand sa nu izbucnesc in plans.

Nu am reusit…