Am deschis ochii
si am vazut niste firisoare de lumina venind de dupa draperiile trase.M-am ridicat
putin,privind uin jur,desi as fi vrut sa imi pun capul la loc pe perna.Dormisem
bine,dupa multe saptamani...Nu-l mai visasem.
Fusese una dintre
cele mai interesante dimineti din ultimele saptamani.Am luat micul dejun cu
Anne pe teresa hotelului,bucurandu-ne de soarele caldut si de panorama Turnului
Eiffel.
Apoi agitatia
incepu...Multi oameni,blituri,moda..Am redescoperit iar ceea ce ma facea sa
zambesc,iar asta ma facea sa radiez de incantare.
Totul fusese
exact cum imi imaginasem – perfect.Prezentarea fusese perfecta,cum ma
asteptasem.
Anne ramsese,fiind
fotograf,avea de lucru acolo.Hotarasem sa ne intalnim la hotel peste cateva
ore.Asa ca acum eram doar eu si Parisul,pe care asteptam sa-l redescopar.
Trecusera doi ani de cand il vizitasem ultima data.Musee d’Orsay si Luvru erau
primele locuri de vizitat de pe lista mea.
Priveam atent
tabloul meu preferat,”Petit dejuner sur l’herbe”,de Eduoard Manet,pe care il
adoram.Impresionismul era perioada mea preferata din arta
plastica.Lumina,culorile,contrastele – totul era perfect.
“Sa inteleg ca nu
numai moda te atrage?”am auzit o voce in spatele meu.
M-am intors,si
l-am recunoscut pe cel care vorbise.Era Nicolas.Azi,Anne se intalnise cu o
prietena.Atunci il cunoscusem si pe Nicolas,fiul acelei doamne.Nu prea
schimbaseram pre multe cuvinte,ci doar facusem cunostinta.Adresarea lui de acum
mi se pare chiar prietenenoasa.
“Ma bucur sa te
vad..iar..Da,si arta plastica imi place..”i-am raspuns,zambind.
‘Avem doua
lucruri in comun.”
“Deocamdata..Inca
nu ne cunoastem prea bine….”
Um..Asta suna ca
vreau sa il cunosc mai bine..as fi putut sa reformulez altfel…Totusi,Ar fi fost
placuta compania lui Nicolas,fata de singuratate.
Am mai pierdut o
ora prin muzee cu el,descoperind ca aveam aceleasi preferinte.Incercasem sa imi
fac curaj sa il intreb ceva..Poate i se parea prea direct,dar poate urma sa
castig un amic de care as fi avut nevoie in cele 2 saptamani departe de fete.
“Um..vrei sa
iesim la o cafea?”l-am intrebat.
“De ce nu?
Sigur.”Imi raspunse cu un zambet mare pe fata.
Desi nu il
cunosteam,si nici el pe mine,nu aparuse aceea tacere stanjenitoare in timp ce
discutam.Reusisem sa gasim cateva subiecte comune,si chiar incepuse sa imi para
o companie placuta.Lasand la o parte asta,arata si foarte dragut – avea ochii albastri,ceea
ce imi placea mult.In plus,era destul de …diferit fata de baietii pe care ii
cunoscusem…*exceptand 1D*
Dar atat…nu voiam
decat sa fim amici…
Am inceput sa
discutam despre locul in care locuiam,si am aflat ca si el locuia in Londra.Se
bucura cand afla ca si eu locuiesc acolo,asta insemnand ca vom mai putea tine
legatura…
“O sa ne vedem la
London Fashion week..La prezentarea ta!”
Am inceput sa
rad.
“Peste cativa
ani…sper…”
Mi-am terminat
cafeaua si mi-am aruncat privirea pe ceas.Era tarziu.Trebuia sa ma intalnesc cu
Anne in jumatate de ora.
“Mi-a placut sa
stau cu tine azi,Nicolas.Dar..”
“Dar trebuie sa
pleci…”
“Da..”am
spus,ridicandu-ma de pe scaun .
“Si mie mi-a
placut.Esti o companie placuta..”raspunse cu vocea lui calda,si cu subtilul
accent britanic.”Vrei sa te comduc?”
“Daca vrei…”
Pana sa ajungem
la hotel am continuat sa vorbim,si deciseram sa ne intalnim din nou maine,ca sa
imi arate orasul.Chiar daca m-as fi descurcat si singura,dar imi placea sa stau
cu cineva,decat sa stau singura..
I-am zambit,la
fel si el,dar apoi expresia mi s-a schimbat radical.
“NU POT FI
AICI.FETELE MI-AR FI SPUS..NU!”
“..La revedere
Nicolas!Ne vedem maine..”i-am spus repede,vrand sa intru cat mai repede in
hotel.
“Au revoir,Sara!”l-
sa o intreb daca ei erau aici.Dar am renuntat..As fi aratat doar ca imi era
frica sa ma intalnesc iar cu ei.Ca eram penibila…
Speram doar sa
reusesc sa ii evit,si sa nu dau nas in nas cu ei..Dar cum soarta nu era
niciodata de partea mea,eram sigura am auzit in spate
Nu am mai bagat
nimic in seama pana cand am intrat in cand am intrat in apartament.Am vrut sa o
sun pe Iulia...Asa aratam a imi e frica sa ma intalnesc cu ei.Ca eram
penibila...
Speram doar sa
reusesc sa ii evit.Dar cunoscand norocul meu,avea sa dau nas in nas cu ei cand
ma asteptam mai putin.Asa ca am incercat sa uit de aceasta de aceasta grija
inutila...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu