Capitolul XII.

 Nu reusisem sa adorm.Gandurile mi se amestecau in minte,incalcindu-se si mai mult.Am inceput sa rasfoiesc o carte – speram ca voi reusi sa adorm intr-un final.Dar mintea si trupul meu refuzau sa faca asta.....Dupa acea seara minunata,ar fi trabuie sa ma gandesc la N...dar singurele imagini-cuvinte din mintea mea erau despre...Zayn.

Am intrat ametita,aproape impiedicandu-ma pe usa livingului.Am luat un pahar de apa,si m-am ghemuit pe canapea.Aproape am sarit de pe ea insa,cand am auzit niste batai in usa.Mm...Cine putea fi la ora asta?...Anne? M-am apropiat de usa,tremurand.

“Vai,la naiba!”am murmurat,deschizand usa.

“Sara..”vocea ii suna nefericita.

M-am incruntat la el,pregatita sa inchid usa.Nu aveam insa  suficienta forta ca sa fac asta.

“Vreau sa vorbim..”continua el.

Am clipit de doua ori,incercand sa imi amintesc ultimul lucru de care eram sigura ca e real.Poate visam...

“Um...si eu asa vrea...”am spus intr-un final,dandu-ma la o parte si lasandu-l sa intre.

Ramase in picioare,in timp ce eu m-am asezat pe marginea canapelei,continuand sa tremur.Am incercat sa il privesc in ochi o clipa.Irisii lui caprui pareau atat de calzi,cu umbre ca niste vanatai sub ei – probabil nu reusise sa doarma,la fel ca si mine.

“Ce vrei?” Vocea imi sunase mai taios decat as fi vrut.

“Eu..”ezita.Fata ii parea chinuita.Inspira adanc.”Iti datorez niste scuze..Defapt,iti datorez mult mai mult.Nu mi-am dat seama ca va fi atat de greu.Ma simt oribil,oribil pana in strafunduri.”

“Opreste-te,”l-am intrerup.Stiam ca trebuia sa caut rostesc niste cuvinte potrivite,ca sa il scap de vina asta inutila.Imi era greu sa le rostesc.Nu stiam daca o puteam face fara sa cedez – ma ranise.Dar trebuia sa incerc...

“Zayn...”am spus,si am simtit un nod in gat.Nu poti sa gandesti in felul acesta.Nu poti sa...lasi vina asta sa te faca sa suferi toata viata...”

“Sara,”sopti el,cu o expresie ciudata pe chip,aproape furioasa.”Am distrus tot ceea ce putea fi intre noi.”

Mi-am dat seama ca aveam figura unui om care nu intelegea nimic.Am respirat adanc,incercand sa ma calmez,caci eram pe punctul de a-mi pierde cumpatul.

“Nu inteleg..”i-am spus.

“Nu-ti amintesti nimic din ce ti-am spus mai inainte?”raspunse,asezandu-se si el,totusi mai departe de mine.

“Imi amintesc tot ceea ce mi-ai spus...”

“Am mintit.”Zambi,dar nu era un zambet fericit.”Credeam ca ti-am explicat clar.Nu pot trai intr-o lume in care tu nu existi.”

Capul  mi se invartea,cautand cuvantul care arata starea mea de atunci.

“Sunt confuza..”am scancit.

“Tu m-ai crezut atat de repede..asta a fost chinuitor.”

Am ramas nemiscata.Am simtit cum ceva mi s-a desfacut in doua – durerea mi-a taiat respiratia.

“Cand ti-am spus ca nu te mai vreau...”. Nu am vrut sa imi amintesc – m-am luptat sa raman in prezent.”Nu voiam sa te las sa pleci,sa te mint – simteam ca asta ma va ucide.Dar daca te convingeam ca nu te mai iubesc,credeam ca vei reusi sa treci peste asta.Nu am crezut ca va fi insa asa usor...Eram convins ca vei fi atat de sigura care este adevarul,incat va trebui sa te mint ore intregi.Imi pare rau ca te-am ranit..Imi pare rau ca te-am facut sa suferi.Imi pare rau ca nu te-am putut proteja de ceea ce sunt....Dar cum m-ai putut crede?Dupa ce ti-am spus de mii de ori ca te iubesc,de ce ai lasat un singur cuvant sa iti distruga increderea in mine?”

Nu am raspuns – nu mai puteam formula un raspuns rational atunci.

“De parca s-ar fi putut ca eu sa exist fara sa am nevoie de tine...”

Am inceput sa plang,lacrimile adunandu-se siroind pe obrajii mei,acum rosii...

“Nu plange.Sunt aici si te iubesc.Intotdeuna te-am iubit !”

Am scuturat din cap,lacrimile continuand sa cada.

“Nu ma crezi,nu-i asa?”

“N-a avut niciodata sens ca tu sa ma iubesti,”i-am explicat,cu vocea franta.

“Pot sa iti arat ca are sens...”

Imi prinse fata cu mainile lui calde,ignorand eforturile mele de a incerca sa ma intorc.

“Te rog,nu!”am murmurat.

“De ce?”intreba,oprindu-se.

“Cand vei pleca,va fi la fel de rau si fara asta.”

“Ma mai poti iubi dupa ce ti-am facut?”sopti.

“Ce intrebare e asta?!”

M-am uitat la el incruntata un moment.

“Ceea ce simt pentru tine este pentru eternitate.Desigur ca te iubesc – nimic nu poate impiedica asta.”

“Asta e ceea ce voiam sa aud.”

Atunci isi lipi buzele de ale mele,spulberand orice dorinta de a ma impotrivi.Daca urma sa ma sfasii mai mult,macar sa primesc cat mai mult in schimb.Ritmul inimii imi deveni tot mai nebunesc,incoerent,in timp ce respiratia mi se transformase in gafaiala.Mainile lui imi atingeau fata,moale.Amentind,m-am tras inapoi,lasandu-mi capul pe umarul lui.

“Apropo,”incepu el,relaxat.”Nu te parasesc.Nu plec nicaieri fara tine.Ceea ce vreau si am nevoie este sa fiu cu tine..”

“Nu-mi promite nimic.daca nu se intampla asa?” Asta m-ar fi ucis.

“Crezi ca te mint acum?”

“Nu.dar mereu vei sfarsi prin a face ceea ce crezi tu ca e mai bine.”

“Notiunile de ‘bine si rau’ nu mai exista...As fi fericit sa te implor acum.”

“Fii serios!”m-a strambat.

“Sunt.”

Astepta,studiindu-mi fata,asigurandu-se ca il voi asculta cu adevarat.

“Ma lasi sa iti explic ce insemni pentru mine?” facu o pauza.”Inainte sa te intalnesc,aveam o viata lipsita de motivatii..Era doar muzica..Apoi ai venit tu..si ai luminat totul;exista frumusete si lumina.Cand nu ai mai fost totul s-a facut negru.Nimic nu se schimbase,dar eu eram orbit de lumina aceea.Nu mai puteam sa vad altceva – nu mai exista nicio motivatie pentru nimic.”

“Te vei adapta.Nu vei mai avea nevoie de lumina.”

“Nu pot.Parca inima mea nu mai era acolo.Parca am lasat tot ce aveam in mine,cu tine,cand ti-am spus acele lucruri oribile...”

“Ce amuzant.”

Imi arunca o privire nedumerita.

“Am vrut sa spun..ciudat – credeam ca doar eu ,a simt asa.Si din mine lipseau bucati.Nu am reusit sa respir sau sa mai simt ceva cu adevarat de atat de mult timp.Si inima mea era cu siguranta pierduta...”

Inchise ochii,lasandu-si urechea pe inima mea.I-am simtit aroma delicioas,in timp ce mi-am lasat obrazul sa se lipeasca de parul lui.

“Esti si intotdeauna vei fi cel mai frumos lucru din lume pentru mine.Desigur..”Ezita putin.”Daca iti doresti altceva voi intelege.Promot ca nu iti voi sta in cale daca decizi sa ma parasesti.”

Vorbise de parca se gandise indelung la acest lucru.

“Nu pot sa ma imaginez fara tine...” i-am soptit.

Isi ridica capul,privindu-ma.Ochii ii erau calzi si sinceri.

“Nicio sansa ca eu sa imi pot imagina alta secunda fara tine...”Intreaga fata ii deveni blanda acum.”Te iubesc!” spuse respirand peste fata mea,ametindu-ma.Apoi gura lui se uni cu a mea,si tot ceea ce mai conta atunci era el.

*Dimineata urmatoare*

 Aveam senzatia ca dormisem mult timp – corpul imi era amortit,de parca nu m-as fi miscat deloc in acest timp.Mintea imi era incetosata de vise;vise ciudate – in care aparea el.Unele erau oribile,altele minunate,amestecate intr-o ordine stranie.Teama si nerabdarea faceau parte din acel vis – in care picioarele nu ti se misca suficient de repede.Nu puteam sa imi amintesc aproape nimic,dar stiam ca era ceva ingrozitor.Dar cea mai puternica parte a viselor mele nu era asa,ci era...el..

Imi era greu sa ma trezesc.Visul acesta nu voia sa fie aruncat undeva in seiful cu vise pe care refuzam sa mi le amintesc.Am incercat sa ma adances si mai mult in el,dar stiam ca se aproprie momentul trezirii.

Ceva rece imi atinsese fruntea.Se parea ca inca mai visam,dar simteam ca e ciudat de real.Eram sigura ca totul urma sa dispara...Totul parea prea material – bratele reci pe care le simteam in jurul meu.daca lasam totul sa continuie cu siguranta as fi regretat mai tarziu.Resemnata,am facut ochii mari ca sa imprastii ultimele fire de vis.

“Vai!”am suspinat,acoperindu-mi ochii.

Mersesem prea departe cu visul – il fortasem ca sa imi scape de sub control,si acum halucinam.

Mi-a trebuit o secunda ca sa inteleg ca daca inebunisem de tot,as fi putut sa ma bucur de halucinatii macar.Am deschis ochii iar – Zayn era tot acolo,uitandu-se la mine cu o privire familiara.

“Te-am speriat?”Vocea lui calda era nelinistita.Dintre toate visele,acesta era cel mai frumos.Fata,vocea,totul erau anormal de reale.Am clipit,incercand sa imi amintesc ce se intamplase azi noapte.

“Vai,”am murmurat ragusita.

“Ce s-a intamplat?”

“Halucinez.Am inebunit,nu?”

Se incrunta.

“Esti bine.”

“Atunci de ce esti aici?De ce vorbesc cu tine daca nu esti decat un vis?De ce nu ma trezesc?”

“Esti treaza.”

“Da...Cand ma voi trezi va fi mai rau...”.

“Poti sa inteleg de ce m-ai confunda cu un cosmar.”zambea chinuit.

M-am strambat.

“Evident ca nu!”. El ofta.

Mi-am mutat privirea pentru o secunda de la fata lui – fara tragere de inima ,la lumina slaba de dincolo de fereastra,apoi inapoi la el.Am inceput sa imi amintesc detalii..Mi-am simtit obrajii calzi cand am priceput ca el era aici cu mine si ca eu pierdeam timpul ca o idioata.

“Deci..chiar s-a intamplat tot ce imi amintesc eu?”

“Depinde.”Vorbea inca retinut.”Daca te referi la faptul ca m-am comportat ingrozitor cu tine,atunci da.” Nu am vrut sa il mai ascult.

“Ce ciudat”,am meditat eu.”E deja dimineata.Nu imi amintesc nici sa fi adormit macar.”

“Poate ar trebui sa te culci la loc.Nu esti coerenta.”

“Nu sunt obosita.”Incepeam sa imi amintesc totul cu claritate,dar unele momente parca erau smulse din acel fil – nu mi le aminteam.

Eram consolata – cui ii pasa de ce se putea intampla mai tarziu?Fiecare secunda in care el era aici – atat de aproape de mine – era pretioasa si nu voiam sa o irosesc.

“Deci...”am inceput eu.”Ce ai mai facut pana acum cateva zile?” l-am intrebat curioasa,dar straduindu-ma sa discut relaxat,ca sa nu-l sperii si mai mult si sa plece.

“Nimic interesant.”

Se opri,dar apoi incepu sa vorbeasca rar,alegandu-si cuvintele.

“Chiar mi-a fost dor de tine...Eu...Nu am nici cea mai mizerabila scuza pentru...”

“Opreste-te!”l-am intrerupt.Ma privi cu aerul unui om sfarsit.”Zayn.”Cand i-am rostit numele am simtit o arsura pe gat.”Nu trebuie sa iti ceri scuze.”

Vedeam iar prapastia de disperare gata sa ma inghita imediat ce el pleca.

Imi arunca o privire trista.

“Cred ca ar trebui sa plec..”

Mi-a luat o secunda sa realizez ceea ce tocmai spusese.

“Nu vreau sa pleci,te rog!”am scancit,simtindu-mi ochii umezi.

“Nu cred ca e bine pentru niciunul dintre noi sa raman...”

Pleca inainte ca eu sa mai apuc sa zic ceva.

Acum totul devenise intr-adevar un cosmar.Eram iar singura – cuprinsa de disperare.L-as fi putut opri...aveam nevoie de el..Mi-am tras o perna pe fata.Lumina de afara devenise puternica si ma deranja.Poate avea nevoie timp ca sa inteleaga ceea ce eu credeam ca intelesesem deja..ca il iubeam la fel de mult cum si el ma iubea pe mine...

Capitolul XI.Feţe noi

Am deschis ochii si am vazut niste firisoare de lumina venind de dupa draperiile trase.M-am ridicat putin,privind uin jur,desi as fi vrut sa imi pun capul la loc pe perna.Dormisem bine,dupa multe saptamani...Nu-l mai visasem.

Fusese una dintre cele mai interesante dimineti din ultimele saptamani.Am luat micul dejun cu Anne pe teresa hotelului,bucurandu-ne de soarele caldut si de panorama Turnului Eiffel.

Apoi agitatia incepu...Multi oameni,blituri,moda..Am redescoperit iar ceea ce ma facea sa zambesc,iar asta ma facea sa radiez de incantare.

Totul fusese exact cum imi imaginasem – perfect.Prezentarea fusese perfecta,cum ma asteptasem.

Anne ramsese,fiind fotograf,avea de lucru acolo.Hotarasem sa ne intalnim la hotel peste cateva ore.Asa ca acum eram doar eu si Parisul,pe care asteptam sa-l redescopar. Trecusera doi ani de cand il vizitasem ultima data.Musee d’Orsay si Luvru erau primele locuri de vizitat de pe lista mea.

Priveam atent tabloul meu preferat,”Petit dejuner sur l’herbe”,de Eduoard Manet,pe care il adoram.Impresionismul era perioada mea preferata din arta plastica.Lumina,culorile,contrastele – totul era perfect.

“Sa inteleg ca nu numai moda te atrage?”am auzit o voce in spatele meu.

M-am intors,si l-am recunoscut pe cel care vorbise.Era Nicolas.Azi,Anne se intalnise cu o prietena.Atunci il cunoscusem si pe Nicolas,fiul acelei doamne.Nu prea schimbaseram pre multe cuvinte,ci doar facusem cunostinta.Adresarea lui de acum mi se pare chiar prietenenoasa.

“Ma bucur sa te vad..iar..Da,si arta plastica imi place..”i-am raspuns,zambind.

‘Avem doua lucruri in comun.”

“Deocamdata..Inca nu ne cunoastem prea bine….”

Um..Asta suna ca vreau sa il cunosc mai bine..as fi putut sa reformulez altfel…Totusi,Ar fi fost placuta compania lui Nicolas,fata de singuratate.

Am mai pierdut o ora prin muzee cu el,descoperind ca aveam aceleasi preferinte.Incercasem sa imi fac curaj sa il intreb ceva..Poate i se parea prea direct,dar poate urma sa castig un amic de care as fi avut nevoie in cele 2 saptamani departe de fete.

“Um..vrei sa iesim la o cafea?”l-am intrebat.

“De ce nu? Sigur.”Imi raspunse cu un zambet mare pe fata.

Desi nu il cunosteam,si nici el pe mine,nu aparuse aceea tacere stanjenitoare in timp ce discutam.Reusisem sa gasim cateva subiecte comune,si chiar incepuse sa imi para o companie placuta.Lasand la o parte asta,arata si foarte dragut – avea ochii albastri,ceea ce imi placea mult.In plus,era destul de …diferit fata de baietii pe care ii cunoscusem…*exceptand 1D*

Dar atat…nu voiam decat sa fim amici…

Am inceput sa discutam despre locul in care locuiam,si am aflat ca si el locuia in Londra.Se bucura cand afla ca si eu locuiesc acolo,asta insemnand ca vom mai putea tine legatura…

“O sa ne vedem la London Fashion week..La prezentarea ta!”

Am inceput sa rad.

“Peste cativa ani…sper…”

Mi-am terminat cafeaua si mi-am aruncat privirea pe ceas.Era tarziu.Trebuia sa ma intalnesc cu Anne in jumatate de ora.

“Mi-a placut sa stau cu tine azi,Nicolas.Dar..”

“Dar trebuie sa pleci…”

“Da..”am spus,ridicandu-ma de pe scaun .

“Si mie mi-a placut.Esti o companie placuta..”raspunse cu vocea lui calda,si cu subtilul accent britanic.”Vrei sa te comduc?”

“Daca vrei…”

Pana sa ajungem la hotel am continuat sa vorbim,si deciseram sa ne intalnim din nou maine,ca sa imi arate orasul.Chiar daca m-as fi descurcat si singura,dar imi placea sa stau cu cineva,decat sa stau singura..

I-am zambit,la fel si el,dar apoi expresia mi s-a schimbat radical.

“NU POT FI AICI.FETELE MI-AR FI SPUS..NU!”

“..La revedere Nicolas!Ne vedem maine..”i-am spus repede,vrand sa intru cat mai repede in hotel.

“Au revoir,Sara!”l- sa o intreb daca ei erau aici.Dar am renuntat..As fi aratat doar ca imi era frica sa ma intalnesc iar cu ei.Ca eram penibila…

Speram doar sa reusesc sa ii evit,si sa nu dau nas in nas cu ei..Dar cum soarta nu era niciodata de partea mea,eram sigura am auzit in spate

Nu am mai bagat nimic in seama pana cand am intrat in cand am intrat in apartament.Am vrut sa o sun pe Iulia...Asa aratam a imi e frica sa ma intalnesc cu ei.Ca eram penibila...

Speram doar sa reusesc sa ii evit.Dar cunoscand norocul meu,avea sa dau nas in nas cu ei cand ma asteptam mai putin.Asa ca am incercat sa uit de aceasta de aceasta grija inutila...

Capitolul X.Paris

Va fi ca si cum nu as fi existat” promisese el.Eram sigura ca vorbise foarte serios. Nu am mai iesit la suprafata de atunci.“
Timpul trece.Chiar si atunci cand pare imposibil.Chiar si atunci cand fiecare bataie a ceasului doare la fel de tare ca si atunci cand inima iti smulsa.Trece neregulat,cu rataciri ciudate,opriri taraganate,dar trece.Cum a trecut pentru mine.

“Sara,gata!Trebuie sa iesi din casa.Trebuie sa iti revii.” Tipa Ella,desi dorise sa para calma.
“Noi iesim in oras..nu vrei sa vii cu noi?” intreba si Iulia,ridicandu-se de pe canapea.
“Nu..dar stiu ca tu si Ella vreti sa ii vedeti.Puteti sa mergeti.Nu e nimic.Trebuie sa mergeti..”
“Dar...”
“A trecut o luna..si sunt din nou Sara.Si o sa va oblig sa va duceti,daca nu plecati acum!”
“Nu te superi...?”
Am dat din cap,in semn de “nu”si am murmurat un “La revedere” in timp ce ele ieseau.

Am ramas singura – dar imi placea asa.Ma departasem de fete in ultimul timp,la fel ca si de baieti.Nu ii mai vazusem de la cafenea.Trecuse o luna – chinuitor de incet.
Intelesesem ca nu mai era legata in niciun fel de el.Incercam sa trec peste...dar nu puteam transforma totul in nimic.
Nu ma simteam bine deloc ca ma departasem de fete.Chiar daca stateam in aceeasi casa,nu mai vorbeam prea mult.Nu puteam vorbi cu ele la fel.Voiam sa fiu doar eu – singura.
Totul avea sa se schimbe peste o luna – incepea scoala.Aveam sa invat unde imi dorisem dintotdeauna sa ajung.Dar..imi era teama...Faptul ca ma mutasem la Londra schimbase multe lucruri in viata mea – totul.Relatia mea cu fetele.Faptul ca ii cunoscusem pe ei.Faptul ca il cunoscusem pe Zayn.Dar erau si lucruri care nu se schimbasera deloc – relatia mea cu mama.Lipsea des de acasa,ocupata cu serviciul,cum fusese mereu.
Ii simteam lipsa lui Anne.Cu ea puteam fi sincera mereu.Nu imi reprosa ,ci ma ajuta sa inteleg.As fi vrut sa vorbesc atat de mult cu ea.Nu stiam in ce parte a lumii era acum...Asta ma facea mereu sa ma gandesc daca chiar vreau sa urmez cariera de designer...
Tonul de apel al telefonul ma trezi,aproape speriindu-ma.Am zambit,uitandu-ma la ecran.Era Anne....

“Bonjour,cherrie!” am auzit-o,si i-am simtit zambetul din voce.
“Anne!Tocmai ma gandeam la tine..Um..Franta?”
“Da.Am o surpriza pentru tine...”
“As avea nevoie sa vorbesc pe tine..E ..complicat.”Am oftat.
“Atunci surpriza e perfecta.”
“Ce surpriza?”
“Ma gandeam sa vii si tu.Incepe Fashion week...Stiu ca vrei sa vezi prezentarea lui Marc...”
"Ashsvnngkjgfyrfhsksksnvznxusyakah!"
"Asa vom avea si timp sa vorbim...Am vorbit deja cu mama ta despre asta.Maine dimineata ai avionul ..."
"Asta inseamna ca trebuie sa incep sa imi fac bagajele...eu si dulapul cu haine nu ne prea intelegem.Va dura ore pana sa decid ca iau,ce las..."
"Te las sa te pregatesti."
"Deabja astept sa te vad!"
"Si eu.Si vreau sa te vad zambind cand ajungi aici."
Nu eram sigura ca puteam face asta.

Sper ca te vei distra!” imi spuse Anne in timp ce conducea.Era aproape seara. Tocmai ma luase de la aeroport si mergeam spre hotel.”Maine,la 10 e prezentarea...”

Am incercat sa schitez un zambet,pentru ca eram chiar incantata,dar nu cred ca reusisem sa fiu prea convingatoare.

Ma privi o clipa,apoi reveni atenta la condus.

“Am multe sa iti spun...”.

“Esti trista...Te-am simtit asa si la telefon...”

Chiar incercasem sa par mai vesela..Se pare ca nu reusisem..Ma cunostea prea bine.

“Ma bucur mult ca sunt aici!Foarte mult!Nu e vorba de asta...doar ca...”M-am oprit,si nu am putut sa spun nimic pana cand am ajuns la hotel.

“Dupa ce ai plecat tu s-au intamplat multe...”Am spus,intrand dupa Anne in apartamentul meu.Mi-am lasat bagajele langa usa,si am inceput sa studiez camera in care ma aflam.Livingul avea un aer foarte placut de “acasa”.M-am indreptat spre usile mari de sticla,cu draperiile trase,si le-am deschis.Am ramas muta.Soarele scanteia din spatele turnului Eiffel,care se afla chiar in fata mea,facandu-l sa straluceasca in nuantele palide si tihnite ale cerului.

“Cred ca esti obosita”,spuse Anne venind langa mine.”Te las putin singura....” se duse spre usa,si am auzit insa deschizandu-se si inchizandu-se la loc.

Am mai privit odata in jur.Am intrat pe o usa oarecare.Era dormitorul.Camera avea la fel ca si livingul,niste ferestre mari.Draperiile erau trase,iar lumina care intra era scapatata si facea totul sa vibreze cu firele ei subtiri.

“Hm..”am murmurat,asezandu-ma pe pat.Era atat de moale...

Nu am stat prea mult asa,de teama ca voi adormi.Mi-am dus valizele in dormitor,si mi-am asezat hainele in dulap,apoi am cautat baia.Mi-am schimbat tinuta,luand o rochie mai lejera, mi-am prins parul intr-o coada,si am iesit,indreptandu-ma spre camera lui Anne.

“Spuneai ca s-au intamnplat multe lucruri dupa ce am plecat...”

Am inceput sa ii povestesc despre mama,fete,incercand sa nu aduc aminte de mine.

“Daca Ella si Iulia...Tu?”

“Prin faptul ca si mie mi s-au intamplat multe lucruri,nu ma refeream neaparat la asta...”am incercat sa ma eschivez,rosind.

“Parea ca se indragostise de tine din prima clipa in care te-a vazut atunci,la sedinta foto.”zambi ea.

“El a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla...Doar ca...”

“Ma bucur sa aud asta.Doar ca ce?”ma privi nedumerita.

“Ne-am despartit de 2 luni,si...nu imi place sa vorbesc despre asta..”

M-am oprit cateva secunde.Am dat sa incep iar,dar Anne ma opri.
”De asta esti asa..Nu e nicio problema..Te inteleg...Stiu ca e greu,dar..Ai incercat sa vorbiti?”

“Am incercat..El a fost foarte rece.Dar...eu inca simt la fel..Poate totusi e mai bine asa....”Am privit spre Anne.”Scuze...ca iti soun lucrurile astea...”

“Imi place sa te ascult.Stii ca nu sunt numai matusa ta,sunt si prietena ta.Si vreau sa fii bine,micuto!Pentru ca esti speciala!”

“Nu eu sunt..ci persoanele din jurul meu.Ele ma fac sa fiu speciala..”

“Cand eram de varsta ta,”continua,”am cunoscut pe cineva care mi-a schimbat viata.Desi nu a rezistat mult,va ramane o persoana speciala mereu.”

“Si Zayn pentru mine..”am murmurat incet,ca pentru mine.

Am mai discutat putin,apoi am inceput sa ma simt tot mai obosita.I-am spus “noapte buna!” matusii,si m-am dus in camera mea.In jumatate de ora eram in pat,cufundandu-ma in visele incetosate...

Capitolul IX.Lacrimi

                             

 Nu stiu cat era ceasul cand m-am trezit,dar era noapte.Iulia si Ella inca dormeau.M-am ridicat din pat,luandu-mi telefonul.Primisesem un mesaj nou.Speram sa fie de la el.

Era mama.Nu voiam sa il citesc -probabil imi explica iar de ce nu poate ajunge acasa si sta cu mine.

Acum cate zile era totul bine.Dar totul se prabusise brusc …Poate pentru ca totul nu era nimic…Voiam vorbesc cu el.Trebuia.Stiam ca trecuse mult timp de atunci,ca il evitasem si ma comportasem ciudat.Am iesit din casa peste 10 minute,pregatita sa infrunt ceea ce evitasem zile in sir.

 “Zayn?” vocea imi era taiata de emotie.Vreau sa vorbim..Stiu ca…”

Tacu o secunda,si am crezut ca inchisese.

“Si eu vreau sa vorbim.Poti veni la mine?”Vocea ii suna la fel de nesigura.Apoi inchise.

 Speram sa fiu la fel de calma si in fata lui,desi aveam o presimtire ca voi ceda in fata lui,si se va termina cu lacrimi.

“…Hey.”spuse in timp ce imi deschise usa.

“Trebuia sa vorbim.Nu am facut bine evitand problemele.Mi-a fost dor de tine..”

“Nu trebuie.”raspunse calm.Nu e bine.Nu e bine de loc..”

Am incercat sa il privesc in ochi.Avea o expresie ciudata – nu il mai vazusem asa pana atunci.Mi-am mutat imediat privirea.”E de rau,e de foarte rau” imi repeta la nesfarsit vocea din minte.

“Sara..”spuse apucandu-ma de maini.”Imi pare rau.”

Cred ca astepta un raspuns.Dar eram prea agitata ca sa raspund.Aveam ocazia sa lamurim lucrurile.Si atunci de ce ma ineca panica?

“Nu e bine pentru tine sa fii cu mine.”

“Nu fi ridicol.Tu esti partea cea mai buna din viata mea.”Voiam sa par suparata,dar nu reusisem decat sa para ca si cum as cersi.”Ai promis..Ai promis ca vei ramane…”

“Atata timp catva fi bine pentru tine,”ma intrerupse.

Trase adanc aer in piept si se uita in gol pentru cateva clipe,apoi m-am simtit fixata de privirea lui.

“Sara,nu te vreau.”Rosti cuvintele clar si precis,uitandu-se la mine cu ochi reci,privindu-mi atent reactia.

“Nu..nu..ma vrei?”Le-am rostit cu voce tare,derutata.

“Nu.”

M-am uitat in ochii lui ca sa inteleg – nu gaseam in profunzimea lor interminabila nicio contrazicere a ceea ce tocmai rostise.

“Ei bine,asta schimba tot.”Nu puteam asimila ce tocmai imi spusese.Nu avea niciun sens.

“Nu esti potrivita pentru mine.”

Stiusem prea bine ca nu eram prea buna pentru el.Stiusem asta dintotdeauna.Am deschis gura ca sa spun ceva,dupa care am inchis-o la loc.El astepta rabdator,cu fata lipsita total de sentimente.Am incercat din nou.

“Daca asta iti doresti..Bine.”

Imi amortise tot corpul.Nu mai simteam nimic.Ochii ii erau atat de reci,semn ca distanta de noi revenise.

“Iti promit ca asta e ultima data cand ma vezi.Nu te voi mai face sa suferi nicodata.Va fi ca si cum nu as fi existat in viata ta.”

Zambi bland.

“Timpul vindeca orice rana.”Se departa de mine.

Eram ametita; imi era greu sa ma concentez.Cuvintele lui continuau sa mi se invarta in minte.

Am incercat sa respir normal.Trebuia sa gasesc o cale sa ma trezesc din cosmarul asta.

“Ai grija de tine.”Credeam ca se intinde si el dupa mine.Dar mainile sale ma prinsesera de incheieturi doar ca sa le aseze de o partea de alta a mea.se apleca lipindu-si scurt buzele de fruntea mea.Am inchis ochii,simtindu-i respiratia rece pe pielea mea.

“Ramas-bun.”

Am iesit repede pe usa.

Am intrat incet in camera – fetele inca erau acolo,dormind.Mi-am tras pe mine prima pereche de pantaloni si un tricou larg,si m-am ghemuit in pat,incercand sa nu izbucnesc in plans.

Nu am reusit…

Capitolul IX.A fost o joaca.

Ella’s POV

Am iesit de mana cu Niall di cafeneaua unde le intalnisem azi pe Ellie si pe Andreea cu ceilalti.

“Suntem singuri ,in sfarsit”

“Ce vrei sa facem?” am intrebat.

“Nimic.Doar vino mai aproape...”

“Am nevoie de o ‘Horan Hug’!”

“Si eu de o ‘Ella Hug’.Totusi aici...stii...”

“Nu e bine.Stiu.”

“O sa para prea direct,dar nu vrei sa mergem la mine?Ne putem uita la un film.Popcornul este inclus,pe langa hugs and kisses.”

“Nu pot sa refuz,nu?”

“Nu...”zambi larg.

“Okay...Dar eu aleg filmul...”

“Ceva romantic”chicoti,apoi ma trase sa-l urmez.

Deschise usa si imi facu semn sa intru.Am intrat,putin timida si ingrijorata,caci eram doar cu el,trebuia sa incerc sa vorbesc si sa ma comport cat mai normal,nu mai era nicio Sara sau Iulia care sa ma scoata din situatii jenante.M-am gandit la ele – probabil erau la fel de fericite ca mine,Sara probabil era acum cu Zayn,iar LuLu cu Harreh..Si cred ca si lor le mergea la fel de bine ca si mie,Niall era minunat!

Apartamentul parea destul de spatios.Livingul imi placea mult – mare,unit cu bucataria.Niste ferestre mari – dadeau intr-un balcon – cu niste draperii albastre,grele,trase,lasand o lumina palida dar placuta sa patrunda in camera.

Ne-am asezat pe canapeaua din centrul livingului,dupa ce Niall baga un DVD cu un film.

“Midnight in Paris...um,suna bine!”am spus.

“Sper sa iti placa!Ma duc sa aduc popcornul...”

“Lasa-le!Stai aici cu mine!.....Glumesc.Ai promis floricele ca bonus,le vreau!”am ras.

“Daca bonusul ramane doar....kisses and hugs?”

“Better”am spus,in timp ce Niall ma trase in bratele lui,sarutandu-ma pe obraz.

Am reusit sa fiu atenta jumatate de film,apoi...Copilariile lui Niall cu gadilatul imi placeau si ma faceau sa-l iubesc mai mult.Radeam si eram atata de linistita langa el.M-am intins spre fata lui si l-am sarutat.Asta l-a luat prin surprindere,deobicei...nu eram asa.Dar incepeam sa ma schimb.

“Te iubesc!”i-am explicat.

Imi zambi,apoi murmura un “Si eu.”.M-am intors spre Tv,filmul se termina.

“Mi-a placut..”am spus,apoi mi-am intors privirea spre el.”Dar...”

“Dar ce?...Nu ti-a placut bonusul?”rase.

“...as vrea sa imi canti ceva la chitara!Te rog!”

“Daca vrei,bine..”Se ridica de langa mine si se duse in alta camera,de unde reveni repede cu chitara.Se aseza la loc,langa mine.

“Sper sa itit placa...”a soptit.

De la primele cuvinte am recunoscut melodia – care era cea mai speciala pentru mine.

“This is start of something beautiful

 This is start of something new

 You are the one that make me loose it all

 You are the start of something new, ooh

 And I throw it all away

 Watch you fall into my arms again

 And I throw it all away

 Watch you fall, now

 You are the earth I will stand on

 You are the words I will sing

 And I thrown it all away

 Watched you fall into his arms again

 And I thrown it all away

 Watched you fall, now

 And take me back

 Take me home

 Watch me fall, down to earth

 Take me back, home

 This is start of something beautiful

 You are the start of something new”

Mi-am simtit ochii umezi asa ca m-am adancit in umarul lui imediat ce termina.I-am simtti mana pe spate si vocea calda.

“Nu,nu e de rau...E de bine.A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit vreodata!”am scancit.

“It’s all for you!”I-am simtit mainile in jurul meu,ma imbratisa.”I’ll never let you go!I love you!”

“Si eu,Niall!Mult!”incepusem sa vorbesc iar clar si eram iar stapana pe mine si pe emotiile mele.

“Am fost sigur ca te iubesc de cand te-am vazut prima data,cand am impartit briosele.”

“Exact acum o luna..Era sa uit!Suntem impreuna de o luna.”

“Cea mai buna luna din viata mea...”spuse,in timo ce ma lasam jos pe canapea.I-am simtit buzele pe gat,apoi urca incet,ajungand la buzele mele.

“A fost si cea mai buna luna a mea!Niciodata nu am cunoscut pe cineva pe care sa-l iubesc asa mult ca tine!Si nici pe cineva care sa ma iubeasca la fel ca tine..”

“Sunt sigur ca e cineva care poate sa te iubeasca mai mult decat o voi putea face eu”ma saruta scurt pe buze,”pentru ca nu te merit”,inca un sarut,”dar desi ar trebui sa ma gandesc la asta,eu incerc sa te iubesc cat de mult pot..”

“Eu nu te merit..Imi arati iubirea.Esti perfect.Esti totul -...”

“Si tu esti ‘my everything’,care ma face sa zambesc,sa fiu fericit...”isi apasa buzele mor si ma simteam atat de bine atunci,desi credeam ca voi ramane fara aer.

Soneria.Niall se ridica imediat,la fel ca mine,speriati de sneria care stricase momentul.

Era Zayn.Singur – Sara nu era cu el.

“Ai mai vorbit cu ea dupa ce am plecat azi?”

“Nu,Zayn.”Am spus,incercand sa-mi asez putin parul ciufulit.

“Cand a ajuns la mine,...”

Mi-a povestit tot,cu mici intreruperi din partea lui Niall care ii amintea “cat de prost ai fost sa te incurci cu aia.”

“Ai pierdut cel mai important lucru din viata ta..”spuse la final Niall,si ma privi strangandu-ma de mana.
”Cred ca ar trebui sa o lasi in pace un pic...”am zis si eu si l-am privit serioasa.”Trebuie sa ma duc acasa.Sa vad ce face...”

“Nu e bine,sunt sigur...”raspunse trist.

Eu il credeam – cand povestise ca se despartise de mult de aceea fusese sincer,tonul lui arata asta.Iar cuvintele despre Sara dovedeau ca o iubea.

“Te duc eu...”spuse Niall si am iesit pe usa,pregatita sa ma prefac ca nu stiu nimic.Daca afla ca stiu,ar fi durut-o mai tare.

Am sunat-o pe Iulia.Dar nu raspunse.Cand am intrat in casa era liniste.Am gasit-o pe Sara in camera,dormea.Era bine..Aveam timp sa ma gandesc la ceea ce trebuia sa ii spun...

Sara’s POV.

*Peste o saptamana*

Nu stiu cat era ceasul cand m-am trezt.Era intuneri afara,dar se intrezarea o lumina slaba – era dimineata.Iulia si Ella erau in camera,dormeau.Am apucat telefonul si am vazut ca era ora 6.Primisem un mesaj 0 spaeram sa fie de la el.Sperasem ca voi gasi apeluri si mesaje de la el,pentru ca ma simteam bucatele,voiam sa vorbeasca el primul cu mine.Am deschis mesajul – mama.Nu voiam sa-l citesc,probabil imi explica iar ca trebuie sa plece si nu poate veni acasa.

M-am ghemuit pe canapea.Acum cateva zile totul era bine.Era incredibil cum in doar cateva zile de atunci totul se prabusise.Poate pentru ca acest “tot” nu era nimic.Voiam sa vorbesc cu el.Trebuia.Stiam ca trecuse prea mult timp – o saptamana – dar voiam sa ii spun ca inca...il iubesc.Ceva absurd.Se culca cu aceea in timp ce ram impreuna – motiv sa-l urasc.Dar nu puteam.Trebuia sa vorbesc cu el acum..M-am rirdicat si m-am dus in camera.Am iesit dupa 10 minute pregatita sa infrunt ceea ce evitasem...

“Zayn?Vreau sa vorbim.Stiu ca...”

“Si eu.Poti veni la mine?”

“Ajung in 10 minute.”Apoi a inchis.Reusisem sa fiu calma,speram ca asa aveam sa fiu si in fata lui.

“Trebuia sa vorbim de la inceput.Nu a fost bine sa dispar pentru o saptamana.Mi-a fost dor...”

“Nu trebuie,”imi raspunse,in timp ce am, intrat.”Nu e bine.Nu e bine deloc.”

“Eu continui sa ..te iubesc..”

“Sara,”spuse apucandu-ma de maine,nu trebuie sa ma mai iubesti.Trebuie sa uiti de mine si de tot ce s-a intamplat intre ..noi.”

Cu fiecare cuvant imi simteam ochii plini de lacrimi.

“Nu pot.Am incercat.Tu poti?”am spus,cu greu.

“Da.”

Apoi am izbucnit in plans.Raspunsul lui fusese atat de sigur si clar.

“Nu vreau sa mai continuam.Nu imi pasa ce a fost – a fost o joaca.”zise la fel de calm.

Mi-am smucit mainile dintre ale lui si mi-am apropriat fata de a lui.L-am sarutat – nimic.Era la fel de calm,de parca nu simtea nimic.Nu mai simtea....

M-am tras si am iesit pe usa,abtinandu-ma sa nu plang,trandind-o in urma mea.

Am incercat sa nu izbucnesc in plans in fata fetelor.Cand am intrat in casa erau pe canapea,parca asteptandu-ma.M-am apropiat de ele,incercand sa schitez un suras – cel mai groaznic probabil.

“E serios.De ce ai ochii rosii?Ai plans?”

“El te-a facut?Spune- e vina lui?”

“Normal ca e vina lui.Sara,”Iulia ma privi cat se poate de serioasa”ai fost la el?De ce?Stiu ca nu vrei sa ne spui ce s-a intamplat,dar vreau sa vorbesti cu noi.NU ai nevoie de el.Suntem aici,pentru tine!”

Ella si ma imbratisa,in timp ce Iulia vorbea,si m-am chinuit sa nu plang.

“Nu vreau sa vorbesc despre..Zayn.A fost o joaca.Care s-a terminat.Saptamana trecuta,”am reusit sa spun.

“El ti-a spus prostia cu ‘a fost o joaca’?Sara,nu a fost deloc.Te-a iubit si tu la fel.Ai uitat tot?”zise Ella.

“Nu vreau sa...Putem sa incheiem aici?Nu a fost nimic serios.Ne cunoastem doar de 2 luni.Gata!”

“Cum ai de gand sa-i explici mamei tale de ce esti asa?”

“Nu o sa trebuiasca.E plecata.Pentru o saptamana.Nu vreau sa fac nimic.Ma gasiti in pat...”

“Dar e dimineata!...”

Mi-am tras pe mine prima pereche de pantaloni pe care i-am gasit si un tricou larg si m-am ghemuit in pat,inchizand ochii....

Capitolul VIII.Schimbari.Lucruri noi...

Cpitolul VIII.

   Totul era bine.Perfect.Aveam o viata perfecta.Asa simteam.Nu voiam insa ca totul sa se schimbe brusc – nu as fi rezistat.M-a privit.I-am zambit - eram sigura ca totul va fi bine daca eram cu el.

   “Vrei sa mergem la mine?” ma intreba.

   “Bine..”

   “Trebuie sa terminam...”spuse si incepu sa ma sarute.

   “Si intrebarile...”

   A inceput sa rada,apoi am continuat sa mergem tinandu-ne de mana.

   A deschis usa.M-a tras inauntru si a inchis-o,apoi ma impinse in perete sarutandu-ma.

   “Zayn!”s-a auzit o voce.Nu era a mea.S-a departat de mine si am vazut o fata.Blonda.Inalta.Tipul de fata perfecta.Si era imbracata doar in lenjerie?!

   “Ce cauta ..ea,aici?!”a spus,punand accentul pe “ea”.”Din cauza ei nu am putut veni aseara?”

    El a incercat sa spuna ceva.Cu greu am reusit sa scancesc “Taci!”.Eram tintuita acolo,sagetata de o durere pe care o mai cunoscusem.Mi-am adunat ultima speranta ca eram suficient de puternica ca sa plec de acolo fara sa plang si am reusit sa ma misc spre usa.

   “Sara,stai!”

   “Lasa-ma!”am tipat si am iesit imediat.

   Nu-mi mai amintesc nimic de atunci.Doar ca am alergat prin ploaie iar fata acelei fete imi aparea constant.Nu era nimeni acasa – era bine.Am alergat in camera si m-am lasat pe pat.M-am ghemuit plangand. Nu fusese bine ca plecasem asa – mereu fugeam de probleme,nu le faceam fata.De data asta ar fi trebuit....

   Durerea imi amortise suficient corpul ca sa nu mai pot sa mai gandesc.Niste cutite se infingeau mai adanc parca,simteam,care ma faceau sa tip de durere. Mi-am intins mana spre noptiera – am apucat iPod-ul si mi-am bagat castile in urechi.Ma durea fiecare parte a corpului,dar muzica parea sa ma calmeze – melodiile lui Ed.

   Am inchis ochii iar – nu o mai vedeam.Am adormit plangand fara sa mai realizez unde eram si ca plangeam de durere; dar am deslusit niste cuvinte din melodie “Kiss me like you want to be loved...” Am tras castile rapid si le-am aruncat pe podea.El mi le soptise cand il cunoscusem – vocea lui imi tremura iar durerea care incepuse sa dispara....

Iulia’s POV

  Imi deschise usa si cu o mana imi facu semn sa intru.Am orvit in jur,curioasa – un living legat de bucatarie si alte cateva usi.

   “Buna,Harreh!”am auzit,apoi o femeie a iesit dintr-o camera.

   “Lou? Ce faci...e si Lux aici?” i-a raspuns el calm.

   Se pare ca o cunostea.Lux? Lou?

   “Merg sa aduc niste prosoape..”a spus si a plecat in camera cu Lou.

   M-am dus spre fereastra si m-am uitat – nu mai ploua.

   “Poftim!”i-am auzit vocea din spate.M-am intors si am apucat prosopul.Lou veni langa el si...avea un copil in brate.O fetita.

   “Buna,Iulia!Eu sunt Lou.Iar ea e Lux.”

   “Luxy...”spuse Harreh,luand-o in brate.

   “Buna,Luxy!”am spus incet si m-am apropiat de ea si de Harreh.

   “Nu e nici o problema daca sta cu voi,trebuie sa....”

   “Nu e nicio problema,Lou.”

   “Mersi,Harreh!”si pleca,dupa ce o mai saruta odata pe Lux.

   “Ti-am lasat pe pat niste haine...Vrei sa mai stai aici cu mine...si Lux,nu?”

   “Desigur!..Ma duc sa...”

   “Okay..”

   Am intrat in camera lui.Am gasit pe pat un tricou.Destul de lung,incat imi venea ca si o rochita.L-am tras pe mine – mirosea ca si el – hmmm.....

   M-am intors la el,si am vazut ca era tot cu Lux in brate.Mi-a zambit.

   “Pot sa o tin si eu?”l-am intrebat si m-am intins spre ea.Mi-o dadu,iar ea se lipi de mine.

   “Ii place de tine..”spuse el.

    Era atat de micuta si fragile.Ma apuca cu manuta ei de un deget.

   “Aww...”

   “E mai cuminte decat deobicei,”rase Harreh.”Chiar ca ii place de tine.”

   “Sau poate...ii e somn.A adormit.”am spotit privind-o.

   M-am asezat pe pat,dorind sa o asez acolo,sa doarma.Incepu sa scanceasca.Am luat-o iar in brate si m-am intins si eu pe pat.Nu spunea nimic – continua sa doarma..Am simtit respiratia lui Harreh pe gat,apoi mainile lui in jurul meu.

   “Te iubesc,LuLu!Nu ai idee cat de fericit ma faci pentru ca stai cu Luxy,desi deabia acum ai cunoscut-o.Te iubesc!”

   Am zambit si am ramas nemiscata.Auzeam pulsul ei si al lui clar – am adormit pe aceasta melodie perfecta.Cu Luxy in bratele mele,imbratisata de Harreh....

Capitolul VII.

"Fetelor?"

 "Sara?Ce s-a intamplat?!Nu am inteles mesajul...Ai spus doar 'dorm la Zayn'..."Incepu Ella,vazandu-ma.

 "Ce am pierdut in timp ce dormeam?Cum ai ajuns acolo?" spuse si Iulia,totusi mai calma.

 "Buna dimineata si voua!"le-am spus,traversand sufrageria.M-am aseztd pe canapea si am tras o perna in brate."Va spun imediat 'ce?','cum?' si 'unde?'..."

 "Sara,e totul in regula?Esti atat de deloc tu!"

 "Nu am nimic.Sa incepem:nu reuseam sa adorm dupa ce voi ati facut-o,apoi am inceput sa vorbesc cu el - nu dormea - si am ajuns la el...Am vorbit despre tot - ce insemnan pentru fiecare si cred ca ...ma iubeste.Dar nu conteaza ce primesc de la el - il iubesc si asta e de ajuns pentru a fi implinita.E doar...felul lui de a vorbi despre noi este atat de perfect,ma face sa vad totul altfel.Ma simt...nu pot sa exprim cum - ceva dulce,moale,firav,transparent,usor - ceva care ma invaluie in permanenta.EL.

 Amandoua imi zambira.

 "Tu esti perfecta.Daca se va intampla vreodata ceva rau cu voi,va veti certa sau desparti,ma voi inchide intr-o camera pana cand totul va reveni la normal.Ma bucur pentru tine,pentru el,pentru ca simti asta!".

 Ella ma imbratisa,la fel ca Iulia care se asezase intre timp langa mine.

 "Trebuie sa imi povestiti totul si voi...Nu am uitat."

 "ti-am spus aproape totul.Nu stiu nici eu mai mult.Doar il iubesc...mult!Nu am apucat nici macar sa il cunosc atat de bine..."

 "Stii totul despre ei,Iulia!"

 "Dar nu stiu ce simte,ce fel e acum..."

 "Probabil se gandeste la tine."

 Ea chicoti.

 "Vise!"

 "Sau realitate!Oh,nu te privea obisnuit,te-a luat de mana,s-a plimbat cu tine asa,ti-a spus ca te place si vrea sa va vedeti.E real tot!"spuse Ella care pana atunci nu intervenise."Si Niall e real - eu sunt visul.Un vis pe care sper sa vrea sa-l retraiasca iar si iar."

 Zambea,ca de fiecare data cand vorbea de el.Toate zambeam – ei.Toate gandeam la fel,aceeasi directie,acelasi centru.Intr-o luna,respectiv 2 saptamani,totul se miscase atat de rapid,incat nici nu intelesem prea bine ce se intampla.

   “Umm,desi nu as vrea s ama opresc din ganditul la el,trebuie sa incetez,mai e ...”

   “O ora.E deja 14.Pana ne intalnim cu Ellie.”zise Iulia,dar parea ca se gandeste inca la Harreh.

   “Si cum o recunoastem?Au trecut cativa ani de cand nu am mai vazut-o...”am intrebat,incercand sa-mi blochez imaginile din minte.

   “A spus c-o vom recunoaste usor..”

   “Isi va lipi un semn,”eu sunt Ellie”,poate?” am inceput sa rad,urmata de celelalte.”Deabia astept s-o vad,a trecut atat de mult timp...”

   “Ne intalnim la ...”incepu Iulia.

   Am zambit.Cunosteam locul.Prea bine chiar.Acolo il cunoscusem – pe o banca,in ploaie.Acolo incepuse totul – tot ce eram eu acum.

   “Sara,dupa ma intalnesc cu Niall...Si e o mica problema – tinuta.Stiu ca iti place sa faci pe stilista asa ca..dulapul meu iti apartine!Si ar cam trebui sa ne grabim..”zise Ella,tragandu-ma de pe canapea.

   “Imediat..Dar Niall te place oricum..Nu ai nevoie de mine..”

   “Am ajuns la fix!”

   “Eram atat de aproape sa intarziem!Clar,data viitoare plecam mai repede.”

   “Sfertul de ora – scuza.Sigur aici trebuia?Nu recunosc pe nimeni.Inca..”am continuat sa privesc in jur.

   “Trebuie sa apara...”Iulia se opri brusc.

   “Iulia?”intreba Ella.

   “Harreh mi-a spus ca e ocupat dupa-amiaza asta...dar...”

   M-am uitat in directia privirii ei.

   “Sunt..”

   “Ei!Niall...Si doua fete?!”

   “De ce le imbratiseaza Zayn?”ma privi suspicioasa Iulia.

   “Probabil sunt prietenele de care mi-a vorbit azi dimineata putin...Sa mergem la ei...”

   “Si Ellie?”

   “O sa ne vada!”am inceput sa traversez aleea spre ei,linistita,spre deosebire de fete care erau agitate..si putin geloase.

   Erau totusi mai departe decat credeam.Banca...Eram langa banca mea si a lui.

   “Tu,aici?”am auzit o voce – el, pe cand eram suficient de aproape ca sa ma recunoasca.”Buna!”

   “LuLu!”se intoarse Harreh zambind,intinzandu-se spre Iulia.

   Cele doua fete se intoarsera si ele.

   “Buna!”raspunsera si ceilalti baieti.

   “Hey!”murmura Ella in timp ce se aproprie de Niall si primi o imbratisare.

   “Um,ciudat,dar imi pari cunoscuta...”am spus prvind mai atent fata din dreapta ea.

   “Ellie este confundata cu multe persoane...”zise cealalta.

   “Ellie?”am zis in cor cu Ella si Iulia.

   “Fetelor!Nu v-am recunoscut....sunteti atat de schimbate.Scuze..”

   “La fel si tu!”

   M-am uitat la ceilalti.Pareau nedumeriti..

   “Presupun ca vreti lamuriri.”am inceput.Ea e Ellie,o prietena mai veche cu care trebuia sa ne intalnim azi.Nu o mai vazusem de mult si...nu am recunoscut-o.Nu ma asteptam sa fiti si voi aici...Voi apareti peste tot,mereu.Si imi place asta!”

   “Ellie si Andreea sunt si prietenele noastre..Si nu ne-am fi ntalnit daca Zayn nu ar fi intarziat o ora...”zise Liam.

   Am inceput sa rad.

   “Scuze,aia a fost vina mea...”

   “Vina ta cum? El a stat in baie uitandu-se in oglinda!”

   “Daca nu stateam eu asa mult la el...”

   “Nu-i nimic!”Zayn ma trase spre el,lipindu-ma de corpul lui.

   “Speram sa fie o surpriza asta,dars e pare ca ii cunoasteti deja.”

   “Chiar bine!” chicotira ei.

   “Avem multe sa-ti povestim,Ellie!”spuse Iulia si veni spre ea.

   “Vom avea timp...Ea este Andreea!”spuse,aratnd spre cealalta fata.

   “Buna,Andreea!Ne bucuram sa te cunoastem!”

   “Si eu la fel!Ellie mi-a povesti despre voi si ma bucur sa va cunosc in sfarsit personal!”

   I-am zambit toate trei.Apoi Lou continua:

   “De ce nu mergem la o cafenea?”

   Am aprobat toti si am mers la aceeasi cafenea unde fetele ii cunoscusera.In minte mi se derula un film,incepand din parc pana acolo.Era amuzant sa revad trecutul.Imi placea sa-mi amintesc acele momente,foarte speciale.

   

Iulia’s POV

Um,se pare ca am ramas singuri..." am spus zambind.

 "Asta e bine.Pot sa te sarut fara sa fiu intrerupt" raspunse el.

 Isi apropie fata de a mea,sarutandu-ma,in timp ce imi lua mainile intr-ale sale.M-am imbujorat.Incepu sa chicoteasca de mine.

 "Ce vrei sa facem acum?" am intrebat.

 "As vrea sa ne plimbam si sa spun tuturor cat de mult te iubesc.Dar asta ar fi periculos,nu vreau sa patesti ceva."

 Ma privi apoi si parea decis.

 "Totusi,ce zici daca am merge undeva.Nu-si va da seama nimeni cine suntem."

 "Orice spui tu."

 Ma trase dupa el.Se indrepta spre parcul unde ne-am intalnit azi cu fetele.Deci asta era locul unde nu si-ar fi putut da nimeni seama cine e...De parca ar fi existat un asemenea loc.... Nu se opri la bancile unde ii vazusem azi.Mergea spre ... Locul de joaca al copiilor?! ... Poate asa reuseam sa vorbesc cu el - daca nu era foarte aproape de mine reuseam sa vorbesc coerent,fata de momentele in care ma pierdeam si nu mai reuseam sa spun nimic.

 "Ia un loc!"spuse in timp ce se aseza intru-unul dintre leagane si imi facu semn spre cel de langa el.

 "Vreau sa iti spun ceva..."incepu,in timp ce ma asezam.

 "Si eu vreau...".Am privit putin in jur.Nici urma de vreun copil sau alte persoane.Nu aveam sa fim intrerupti.Am oftat - asta insemna ca asta era momentul pe care-l asteptasem de cateva zile.Sa pot sa-i spun tot fara intreruperi.Stiam ce voiam sa-i spun,voiam sa afle,dar nu stiam daca puteam sa-i spun in fata.Poate linistea nu era totusi atat de buna pentru a-mi exprima sentimentele.Am respirat inca o data calm,pregatita sa incep.

 "Nu stiu...".

 Incepuse el.Asta insemna ca ma mai puteam razgandi daca sa-I spun sau nu.

 "Nu stiu ce se intampla acum.Nu stiu ce sa fac.Tu...De mult timp nu am mai...intalnit pe cineva ca tine.De care sa cred ca e reala.Ca ma iubeste.De asta poate sunt...totul e prea rapid,stiu.Nu stiu ce sa fac cu tot ce simt...Nu stiu ce simti tu,dar totusi eu..te iubesc! Vreau sa fie incet - sa petrec cat mai multe clipe cu tine.Nu vreau sa fie prea brusc.Vreau sa dureze mult tot ceea ce simt acum...".

 Mi-am intors fata la timp ca privirile sa ni se intalneasca.Avea o alta privire decat de obicei - putin trista dar si...parea ca era adevarat ceea ce ,ca el chiar credea asta.

 "Harreh..."

 "Chiar daca...tu nu ma iubesti..Nu ne cunoastem de mult.Dar stiau ca am nevoie de tine.Ar fi egoist sa sper ca si tu ma iubesti?

 "...Stiu ca nu ti-am spus asta pana acum dar nu stiu de ce nu am facut-o.Te iubesc! Sunt sigura de asta.De la inceput ar fi trebuit sa fiu sigura.Si eram sigura ca te iubesc,chiar daca tu...nu conta altceva,doar ceea ce simteam eu.Apoi am aflat ca si tu...Si am fost confuza.Nu mai stiam daca te iubesc pentru ca asa simt eu cu adevarat sau pentru ca mereu dorisem sa fiu cea...sa fim impreuna... Ca Harreh Styles sa ma iubeasca.Si...simt ceva total diferit de ceea ce credeam ca voi simti.Nu imi pasa cine esti - eu il iubesc pe cel care e acum langa mine si tocmai mi-a spus ce crede - tu.Te iubesc,doar la asta pot sa ma gandesc.In interior e ceva mai puternic...inexplicabil."

 "Stiu cum e...". Pentru prima data ii auzeam vocea tremurand.Se aduna totusi si incepu iar:"E ceva ce nu stii,nu ii stii forma,numele sau de ce.Doar te face sa zambesti mereu,sa te gandesti mereu la aceeasi persoana,sa reusesti sa spui tot ce simti,toata povestea..Chiar daca acele cuvinte nu sunt suficiente pentru tine si nu iti arata ce simti.Pentru ca sunt doar niste cuvinte - nu au valoare.E absurd sa vrei sa crezi ceea ce nu stii,dar ceea ce simti."

 "Iubirea e absurda.Dar are un sens - TU."

 "De asta vreau sa luam totul usor..Nu vreau sa te fac sa suferi.Nu as putea sa ma gandesc ca as putea face asta macar."

 "Insa orice ai face,simplul fapt ca pot sa te iubesc,sa simt asta pentru tine ma face sa fiu fericita.Te iubesc pentru ca existi.Te iubesc pentru ca esti sincer cu mine."

 "Poti adauga si "Te iubesc pentru ca ma iubesti.". "

 "Continui sa te iubesc la fel de mult pentru ca si tu ma iubesti."

 Se ridica si se aseza in fata mea.Cobora in genunchi,iar fata imi era la acelasi nivel cu a lui.

 "LuLu,esti totul!Te iubesc!"

 Isi puse mainile pe fata mea, tragand-o spre a lui.Si de data asta nu era ca de obicei.Simteam cum si el simtea altceva - imi arata asta.

 "Nu as putea sa imi imaginez cum as putea trai fara tine.Nu as putea..."ingana,in timp ce eu parca eram paralizata.De fiori mei si ai lui din timpul sarutului care imi dovedeau ca era adevarat tot.

 Am simtit ceva rece.

 "Ploua..." spuse el,confirmandu-mi temerile.Temerile,pentru ca nu imi placea ploaia.

 "Pff,perfect!" am spus.

 An simtit acum stropii tot mai mari,dar totusi calzi,pe fata.

 "Totusi asta te-a facut sa-ti revii.Nu stiu daca mai respirai...Iar am fost prea brusc?"

 "Oh,nu....Doar ca...mereu ma ametesti.Si mie imi place asta...Dar ploaia...nu imi place."

 "Pot sa te fac sa iti placa..." spuse,apropindu-se iar de fata mea.

 "Mmm...." am scancit cand am putut in sfarsit sa respir.Nu imi mai pasa de ploaie - doar de mine si de el.

 "Mereu mi-am dorit sa se intample momentul asta.Si acum a fost.Cu persoana potrivita."

 Se ridica si ma trase spre el.

 "Nu vreau sa te imbolnavesti insa.Te duc acasa."

 M-am ridicat.

 "Merg singura.Mama Sarei probabil e acasa si nu ar fi prea bine daca te-ar vedea.Ea nu stie nimic..."

 "Dar nu pot sa te las asa...uda.Am o idee...Stau aproape de zona asta. Te usuci,apoi te las sa te duci acasa,bine?Nu accept nu ca si raspuns."

 "Um,bine."

 Ma lua de mana si am simtit tremurul si caldura mainii lui.Desi uram ploaia,acelea erau unele dintre cele mai frumoase clipe pe care le traisem vreodata.

 Am mers prin ploaie cateva minute,tacuti.Eram adancita in ganduri - pe care el le stapanea.

Capitolul VI.Real..

Soarta era surprinzatoare uneori...Dar cu mine reusea sa fie mereu.

   Nu stiu daca fetele erau suparate  pe mine,dar eu as fi fost.M-as fi simtit tradata.Erau niste prietene atat de bune!

   Discutia,sau mai bine spus tacerea de la cafenea fusese ciudata,pana cand Lou si Liam glumira putin,facadu-le pe fete sa vorbeasca su ele,sa rada,desi le simteam emotiile imprastiate in atmosfera.

   Ella era foarte fericita – Niall o invitase la o alta “intalnire” si ii ceru numarul de telefon.Iar Iulia..aproape lesinase si nu mai putu tot drumul spre casa sa spuna ceva,de cand Harreh ii zise ca era draguta si ca ar fi interesant sa mai iasa impreuna.”Ca si o intalnire” mentiona el.

   Mergea prea repede totul..Oare era ceva real?! Simteam ca da,dar totusi fiinta-mi parea sa tina,intr-un coltisor – un osuar al temerilor – ca totul e vis,iluzie,absurd.O iluzie frumoasa -  poate prea frumoasa.Voiam s-o cred...Incercam sa ating acea persoana,acel EL,care-mi parea doar o iluzie perfect conturata,cu fiecare detaliu redat atat de clar si atent.Sigur nu era umam – nu parea asa.Parea perfect.Si era acolo cu mine,pentru mine,scancindu-mi numele,transformandu-l intr-o armonie totala.El – totul.Eu – nimic.Eram atat de comuna,facuta parca cu un mulaj de Barbie vechi,folosit la o intreaga serie.Doar ochii mari,caprui ieseau in evidenta.In rest...Doar la ceva stiam ce eram unica:mintea mea,constiinta,care se umplea frecvent de ganduri negativiste,cu rare ocazii pozitive. Deasupra lor parea scris mereu cu un text greu,care ma tragea sagetandu-mi fiecare aripa,”IMPOSIBIL” si “ABSURD”,cuvinte pe care desi chiar daca doar le gandeam,ramaneau scrise pe coltul ochilor mei cu un ac negru de teama.

   Voiam sa cred ca totul e real.Ca exista si nu era produsul mintii mele.Daca as vorbi cu el...Raspunse.Apoi l-am simtit langa mine – tremur,respiratie sacadata si soapte...

   Incepeam sa cred absurdul – ce aveam de pierdut? Orice ma putea face sa sufar la un moment dat. As fi acceptat,as fi rezistat raspunsului ca fusese doar o clipa a hazardului,pentru ca eram schimbata – ma schimbase.Simteam ceva ce nu imi puteam explica decat in doua cuvinte pe care i le repetam mereu.

   Si daca...el are real si nu ar fi disparut ca o halucinatie si ar fi ramas,continuand sa-mi sopteasca “Te iubesc” si sa-mi infioare fiecare centimentru din trup? Nu stiam ce as fi urmat sa fac.Poate sa stau doar,nemiscata,incercand in van sa respir sau sa-mi unesc pulsul nebun cu cel al lui,calm si regulat.

   “Sara....Ce s-a intamplat?”. Vocea ii suna mai catifelat decat imi imaginasem.

   “Nimic...Doar...Eu si gandurile mele.”

   “Spune-mi daca e ceva ce te framanta...”

   “Nu conteaza...”

   “Pentru mine conteaza.”

   “...De ce eu?Serios,sunt atat de comuna,nu am nimic special,nu sunt tipul de fata pe care baietii o prefera...si prea moala in fata ta.:

   Deveni serios.Poate aproba ceea ce tocmai spusesem.Se gandi o secunda – vedeam ca incerca sa-si aleaga cuvintele – si incepu sa-mi spuna,aproape soptit.

   “E doar un mod in care iti pot arata de ce.Dar mai intai...Esti perfecta.Eu te iubesc mai mult cu fiecare clipa in care te vad pierduta in emotii.”

   “De ce eu?”

   Ma trase spre el si imi aseza fata pe pieptul lui,pe inima,pe care o auzeam batand alert.

   “Asa e mereu cand sunt cu tine.Cred ca e cel mai bun argument,cel mai real,in care poti avea incredere mereu.”

   Eram...nu uimita.Socata de raspuns.Spus de el,oricat as fi schimbat locul cuvintelor,tot ar fi avut sens si ar fi sunat ca un adevar.

   “Sara...Voiam sa te intreb ceva”murmura.

   “Ce e?Poti sa ma intrebi orice.”

   “Ai mai avut vreo relatie serioasa cu un baiat? Vreau sa spun...Nu vreau sa...fie prea brusc.”

   Am tacut.Desi simteam, atractia aceea pentru el,nu ma gandisem sa-i spun ce gandeam.Sau sa-i povestes de viata mea pe planul ala.

   “Da..Nu...Nu a fost de genul relatiei mele cu tine – esti diferit de ceilalti.Si nu,tu faci ca asta sa nu fie brusc...Si ar mai fi ceva...”am continuat,putin nesigura.”Ummm...atractia...stii tu.E reciproca?”

   Chicoti.

   “Bineinteles.”

   “Vreau sa simt fiecare fior de-al tau!” Mi-am intors fata spre a lui si l-am privit serioasa.Stii la ce ma refer! Poti sa zambesti,sa razi de mine ca am spus asta!”

   “Da...dar nu acum..Au trecut cateva minute da cand nu ti-am spus ceva:Te iubesc!”

   Mi-am lasat fata iar pe pieptul lui.Era bine ca schimbase subiectul.Am continuat sa zac acolo,in liniste – nu mai spuneam nimic – aproape toropita de caldura corpului lui.Era cea mai placuta liniste – nu era linistea disperarii,a singuratatii,a deziluziei.Era linistea dintr-un suflet tacut uni acum cu unul zbuciumat.

   “Trebuie sa plec..E tarziu.Iar mama ta poate veni oricand.In plus,si fetele trebuie sa ajunga si sunt sigur ca au cateva lucruri de povestit despre...Harreh si Niall.”Se ridica.Zambea.

   “Ce au facut?” si am dat sa ma ridic si eu.

   “O sa-ti spuna Iulia si Ella.Ma trase iar spre el.”Dar sa nu stati treze toata noapta sa vorbiti despre asta – maine sunt liber..Toata ziua.Si vreau sa stau cu tine.Va fi cea mai buna sambata!”Ma saruta.

   “Noapte-buna!Ne vedem maine!”sopti si se indrepta spre usa,urmat de mine.Inainte sa iasa l-am mai oprit o secunda,cu un sarut stangaci si scurt din partea mea,destul de neasteptat.Totusi imi zambi incantat si se departa spre masina lui,imediat ce ii spusesem “Ne vedem maine!Te iubesc!”.

   Am inchis usa.Eram singura acum.Si linistea nu mai era asa placuta.Am asezat putin pernele de pe canapea si tocmai cand ma gandeam sa merg in bucatarie,telefonul suna si ma sperie.Tonul de apel parca imi spase auzul asa,dintr-o data...

   Era mama.Oare de ce?...putea sa-mi spuna si acasa..

   “Da,mama!”

   “Trebuie sa raman la birou in sera asta si nu voiam sa te ingrijorezi.Cina e in frigider.”

   “Um,sper ca nu ai prea mult de munca.Da,ne descurcam!”

   “Fetele ce fac?”

   “....pe aici.Tocmai ne gandeam sa pregatim cina..”

   “Bine.Atunci noapte-buna,draga mea!”

   “Noapte-buna,mama!”.

   Inchise telefonul si am luat o gura de aer.Era o convorbire fortata,inca nu eram la fel cu ea.Parca as fi vorbit cu o straina.Era – sau poate doar ma simteam – eliberator,liber,linistit sa fiu singura cu fetele.Trebuia sa fim atente mereu sa nu ne scape ceva – ea nu stia de ei.Inca.In seara asta urma sa fie bine..Si zgomotos.

   Am auzit usa deschizandu-se si inchizandu-se.

   “Sara?”

   “Aici.”

   Am vazut-o pe Iulia,careavea un zambet urias pe fata.

    “Trebuie sa iti spunem ceva...”incepu ea.

   “Nuuuu!Mai intai cina!”raspunse Ella.”Sara,te rog!”

   Si Ella zambea la fel.Iar ochii-i straluceau - niciodata nu fusesera asa.

   “Puteti sa povestiti in timp ce pregatim cine.Suntem singure.Mama are de munca.In seara asta ramane la birou.”

   “Deci pot sa tip!....Harreh m-a intrebat daca vreau sa fim impreuna! Deja!”spuse Iulia si la final lua o gura de aer – una mare.

   “Aww!Ma bucur pentru voi!”i-am raspuns in timp ce o imbratisam.

   “Ciudat...si pe mine Niall....”

   “Sunteti impreuna?”

   “Da...dar nu cred inca!..Totusi,mi-e foame!Si somn.A fost coplesitor – emotii,fiori..prea mult pentru o zi.”

   “Oh,nu,nu!Nu scapati fara relatari detaliate.Fiecare detaliu il vreau!”l-am spus si ne-am indreptat spre bucatarie,la insistentele Ellei.

   Amandoua pareau obosite – nu am mai insistat.Nu cred ca mai auzeam ce spuneam.

   “Mi-e somn....”zise Iulia.

   “Maine...tot...”scanci si Ella,pe jumatate adormita.

   “Dar cum ramane cu intelegerea?E deabia ora 2...”

   Nu imi mai raspunsesera.Adormisera.Mie nu-mi era somn,din contra – ma simteam plina de energie..Uitasem.Eu eram “ciudata”.Mda...

   M-am ridicat din pat.Poate un film – nu puteam sa adorm.Mi-am luat telefonul si am inchis usa de la dormitor usor.

   “Love Actually” – preferatul meu.M-am intins pe canapea si am luat o perna in brate.Nu trecu mult...Poate o jumatate de ora,si telefonul bazai – mesaj nou.

   “Mi-e dor de tine.”De la el.Um,la ora asta?! Nu conta.Poate nu pitea sa doarma,la fel ca si mine.Faptul ca statusem cu el in seara asta era o cauza a nesomnului meu.”Si mie” i-am raspuns.Ma holbam la telefon,ignorand filmul,desi era scena mea preferata,sperand sa imi raspunda.

    “Nu dormi inca?” “Nu..nu pot.Ma gandesc la tine..” “Si eu!”

   Ma bucur ca nu putea sa-mi vada expresia – eram...Vorbea cu mine la ora aia si era atat de...ajsgfd.Eram incantata si zambeam ca o proasta spre ecranul telefonului.

   “Daca as fi acum langa tine,ai adormi pe umarul meu.Si eu te-as sarauta..si..” “De ce nu vii acum?Nu stai prea departe..” “Dar mama ta?Nu as putea.” “Sunt doar cu fetele – ele dorm.Mama nu e aici...” “Um,atunci de ce nu vii tu la mine?Te iau in zece minute.Nu suna prea brusc,nu?” “Deloc.Okay...” “Nu te schimba J ramai cum esti imbracata acum.”

   Ce tocmai...?! Nu-mi inchipuisem ca-l voi vedea vreodata la ora auamin afara de vise,unde-mi aparea frecvent.

   Am intrat usor in camera fetelor – dormeau inca.Am luat niste haine din dulap si le-am aruncat in geanta,cu alte cateva chestuu.Am am fugit in baie,mi-am spalat fata si dintii si mi-am aranjat parul putin.Aratam bine.Pijamaua – Victoria’s Secret,cadou de la fete,inainte sa ma mut aici.Putin cam...matase and co.,dar stiam ca urma sa-i placa.

    Am intrat in living la timp ca sa aud soneria.Intr-o clipa eram la usa si apoi in bratele lui.

   “Ma bucur sa te vad!”chicoti.”Hai!”

   Am luat un trenci pe mine,afara era destul de rece,desi era vara,si in plus eram in pijama.Am inchis usa gandindu-ma ce urma...Sa adorm pe el,sigur.

   Drumul nu dura mult.Stiam ca locuia aproape de mine dar nu ii vazusem nicodata apartamentul – eram putin curioasa.

   Nu prea bagam in seama celelalte lucruri din jurul meu – eram prea ocupata cu privitul lui.Imi lua pardesiul si geanta si le puse intr-o parte,pe canapea.

   “Mmm,draguta pijamea...Matase.De tinut minte asta!”murmura si ma trase spre el,sarutandu-ma si lipindu-se de mine.

   El era imbracat in jeansi si un tricou – se schimbase de cand il vazusem ultima data.

   “Nu credeam ca o sa ne vedem la ora asta.La tine acasa.Vreodata.Nu ti-am spus inca,dar e foarte draguta casa ta...”

   “Ai vazut doar livingul...Nu vrei sa descoperi mai mult?”si zambi strengar.

   I-am zambit si eu.I-am simtit mainile in jurul meu.Ma ridica de pe canapea.

   “Ce?...”l-am intrebat nedumerita.

   “Shhhtt!Asa vreau!”

   “..bine.”M-am lasat lipita de el.

   “Vin imediat!”spuse in timp ce ma lasa pe pat,si iesi.Am privit in jur – era foarte dragut.Multe oglinzi.Semana putin cu camera mea.Lenjerie neagra,umm...M-am ridicat si mi-am dat seama ca era mai mare decat credeam – era si o usa,spre un dressing probabil.M-am pierdut in reflectia din oglinzi.Prea multe eu.Am observat un raft plin de CD-uri,majoritatea Chris Brown.Se pare ca avem aceleasi gusturi...Asta e bine.Am bagat in seama si ceva ce nu observasem pana atunci – niste schite,pe o comoda,langa fereastra cu draperiile gri si grele trase.Schite cu peisaje sau slogane gen “Yolo”...

   “Iti plac?”am auzit vocea lui din spate si niste brate cuprinzandu-mi talia.

   “Sunt geniale!De ce nu mi-ai spus de ele pana acum?”

   “Afli acum..”

   Ma trase spre pat,dupa ce imi dadu o cana cu ceai – de vanilie,negru – nu uitase ca era preferatul meu.M-am asezat pe un coltisor,sorbind din ceai,intimp ce el statea intins,privind spre tavan.Am termnat repede si m-am intins langa el.

   Incepu sa fredoneze o melodie pe care n-am recunoscut-o,dar suna atat de special pentru mine.Apoi se opri.

   “Sa-ti cant pana adormi?”

   “Da,sigur”am ras”De parca as putea dormi cu tine aici!”

   “Daca nu vrei sa dormi....”sugera el.

   “Daca nu vreau sa dorm...?

   Chicoti.

   “Ce vrei sa faci?”

   La inceput n-am putut raspunde.

   “Nu sunt sigura”am raspuns intr-un final.”Oscilez intre a ma lasa prada saruturilor tale si a te privi,gandindu-ma la cat de norocoasa sunt.”

   “Spune-mi cand te decizi.”

   I-am simtit rasuflarea calda pe gat,nasul lui alunecand de-a lungul obrazului meu,atingerea rece a buzelor.

   “Ai un miros foarte dulce..”observa el.”Ma inebuneste.”

   “Asta inseamna ca voi folosi mai des parfumul.”Candy”...Chiar te inebuneste?Ce te face sa faci?”

   “Sa fac asta...”

   Urca pe gat si simteam niste mici muscaturi.Apoi buzele sale lipite de ale mele.Dintii lui imi prinsesera buza inferioara,strangand-o pentru o secunda,in timp ce patrundea cu totul in gura mea.

   “M-am hotarat ce vreau sa fac”i-am raspuns cu greu,inca recuperandu-ma dupa sarut.Vreau sa te intreb cate ceva.”

   “Intreaba-ma orice.”

   “Prima intrebare...De ce ma iubesti?Stiu,te-am intrebat asta de o mie de ori,dar...”

   “Stii ca imi place sa raspund la ea.”Zambi.”Daca as fi acum afara as privi cerul.Multe stele – prea multe – nu as baga in seama decat cateva.Dar ar fi ceva ce mi-ar lua complet privirea si m-ar fascina.O stea izolata daca care pare atat de insufletita,atat de umana,atat de ...adevarata.Tu esti.Pur si simplu nu stiu alte motive...Te iubesc pentru simplu fapt ca existi!”

   In interiorul meu explodam de incantare,ca de fiecare data,ma bucur insa ca ma controlam totusi si nu ii aratam ce era in interiorul meu defapt.Dar stia ce efect avusera cuvintele asupra mea – vocea-mi tremura acum.

   “Ce lucru ti-ar placea sa faci mereu?In afara de a canta...”

   Ma trase la pieptul lui.

   “Sa stai asa mereu,in timp ce te sarut,ma joc cu parul tau si-ti soptesc chestii dragute.”

   “Te-ai gandit vreodata de ce...tu ma iubesti?”continua el.

   “Eu pun intrebarile.”Am zambit.”Da,m-am gandit.Si acum m-a gandesc si o voi face si peste cateva clipe,minute,zile.Pentru ca esti asa – nu stiu..Ar fi o intreaga lista de facut cu lucrurile care ma fac sa te iubesc.”

   “As vrea s-o aud!”chicoti el.

   “Um,bine,bine.Sa nu razi de ideile mele,da?...Modul tau atat de dulce de a ma surprinde mereu...Felul in care vorbesti cu mine si ma saruti...Felul in care ma faci sa tremur mereu...Faptul ca nu sunt sigura ca esti real si ma iubesti..”

   “Te iubesc!Crede asta!”

   “Cred...Sunt sigura acum.Sa revenim...Faptul ca existi....”Incepeam sa cas si somnul parea sa-si faca aparitia – nu voiam insa.

   “...faptul ca esti acum cu mine,aici,ascultand gandurile mele ciudate si lasandu-ma sa adorm pe tine...”am murmurat,apoi am inchis ochii,continuand sa-i simt caldura,acre parca ma cuprindea invelindu-ma in foite subtiri care imi dadeau impresia ca adormisem la mariginea unui nor si de acolo incepea tot sensul...

Zayn’s POV

   Nicodata nu dormisem atat de linistit.Stiam ca ea era cu mine si ca ma iubea.Am privit in jur,cautand-o – lenjeria de pe partea ei arata ca fusese acolo.Dar ea nicaieri..Am auzit apa de la vaue curgand.Era aici.

   Devenise totul in ultimele zile.Ea ma inebunise.O iubea mult...Oric ecuvant era totusi inutil in a descrie ce simteam acum.M-am intors pe o parte in timp ce am auzit usa de la baie deschizandu-se.In cateva clipe fu in camera si se strecura in pat langa mine.

   “Buna-dimineata!”imi sopti in timp ce imi cauta mainile,pe care le prinse si le tinu stans intre ale ei,firave.

   “Buna-dimineata si tie!”Si am dat sa o sarut.Dar am coborat spre gat,inhaland.

   “Um..Parfumul...”

   Chicoti,apoi imi intoarse fata spre a ei,terminand sarutul.

   “Ar trebui sa mai terminam ceva.Intrebarile...Nu am apucat sa te intreb prea multe despre tine.Mai mult am vorbit de mine.”

   “Nu.Eu sunt tu.Daca nu ai fi tu acum eu nu as fi cel pe acre il vezi acum.

   “Aww...”Se lipi de mine ca un catelus care cauta afectiune.Imi placea cand facea asta.

   “Ce ar fi sa incepem cu micul dejun?”

   “Inca 5 minute...”

   Iesi din imbratisarea mea si se aseza deasupra mea,zambind.

   “Dupa asta..”murmura su incepu sa ma sarute,lasandu-ma fara aer.

   “Pari mai...”

   “Mai dragastoasa?”

   “...decat de obicei”am observat eu.”Nu te-am mai vazutasa niciodata.”

   “Nu asa ar trebui sa fie?Incep sa ma comport normal..Yey!..Dar asta cere multa practica...”

   “Ai timp de exersat toata ziua!Trebuie sa racunosc,deabia astept sa fiu cel care primeste azi toate saruturile.Ce zici daca am uita de micul dejun si am continua cu asta?”

   “Si cu intrebarile..”

   “Nu am scapat de interogatoriu?”

   “Nici gand!” Isi lipi buzele iar de ale mele,mai sigura decat pana atunci.

   Un zgomot ne intrerupse.

   “Poate sunt baietii!Artrebui sa raspunzi”spuse lasandu-se langa mine.

   Am luat telefonul de pe noptiera.Nu erau baietii.Era ceva pentru baieti.Cineva...

   “Ellie?In sfarsit!Ati ajuns...La...Okay..Ne vedem atunci..Da...Pa!...”

   Am pus telefonul la loc si m-am intors spre ea.

   “Unde am ramas?...”Ii vedeam expresia nedumerita.”Ah,apelul.Niste prietene.O surpriza.Dar nu asta conteaza acum...”

   Reveni pe mine,continuand.

   Alta intrerupere – alt telefon.Se ridica si se intinse spre al ei.

   “Fetele...”murmura.

   “Probabil se intreaba de ce esti aici...Spune-le ca e vina mea!”

   Zambi.

   “..Da...sunt cu el...Ati gasit mesajul?...Mda...Oh,uitasem de asta...Chiar azi?..o sa vin atunci..”

   Se ridica.

   “Trebuie sa plec...”Imi arunca o privire trista.”Uitasem ca azi trebuia sa ne intalnim cu o prietena mai veche..Fetele deabia asteapta..”

   M-am ridicat si eu in timp ce ea intra in baie,sa se schimbe.Am luat o pereche de pantaloni si un tricou nou si m-am imbracat cu ele,apoi am intrat in baie dormitorului – noroc ca aveam doua bai...

   Am iesit la fix cu ea.Am admirat-o o secunda,apoi m-am apropiat de ea.

   “Ne vedem mai traziu atunci...”

   “Trebuie sa continui cu...”

   “Saruturile.”

   “Si intrebarile.Nu uit!”chicoti.

   S-a mai aplecat o data peste fata mea,taindu-mi pentru un moment,iar,respiratia.

   “Te duc eu..”am spus in timp ce luam cheile.

   Am iesit pe usa tacuti,inca dorind sa fi lenevit in pat,sa fim impreuna..