Am intrat ametita,aproape impiedicandu-ma pe usa
livingului.Am luat un pahar de apa,si m-am ghemuit pe canapea.Aproape am sarit
de pe ea insa,cand am auzit niste batai in usa.Mm...Cine putea fi la ora
asta?...Anne? M-am apropiat de usa,tremurand.
“Vai,la naiba!”am murmurat,deschizand usa.
“Sara..”vocea ii suna nefericita.
M-am incruntat la el,pregatita sa inchid usa.Nu aveam
insa suficienta forta ca sa fac asta.
“Vreau sa vorbim..”continua el.
Am clipit de doua ori,incercand sa imi amintesc ultimul
lucru de care eram sigura ca e real.Poate visam...
“Um...si eu asa vrea...”am spus intr-un final,dandu-ma la o
parte si lasandu-l sa intre.
Ramase in picioare,in timp ce eu m-am asezat pe marginea
canapelei,continuand sa tremur.Am incercat sa il privesc in ochi o clipa.Irisii
lui caprui pareau atat de calzi,cu umbre ca niste vanatai sub ei – probabil nu
reusise sa doarma,la fel ca si mine.
“Ce vrei?” Vocea imi sunase mai taios decat as fi vrut.
“Eu..”ezita.Fata ii parea chinuita.Inspira adanc.”Iti
datorez niste scuze..Defapt,iti datorez mult mai mult.Nu mi-am dat seama ca va
fi atat de greu.Ma simt oribil,oribil pana in strafunduri.”
“Opreste-te,”l-am intrerup.Stiam ca trebuia sa caut rostesc
niste cuvinte potrivite,ca sa il scap de vina asta inutila.Imi era greu sa le
rostesc.Nu stiam daca o puteam face fara sa cedez – ma ranise.Dar trebuia sa
incerc...
“Zayn...”am spus,si am simtit un nod in gat.Nu poti sa
gandesti in felul acesta.Nu poti sa...lasi vina asta sa te faca sa suferi toata
viata...”
“Sara,”sopti el,cu o expresie ciudata pe chip,aproape
furioasa.”Am distrus tot ceea ce putea fi intre noi.”
Mi-am dat seama ca aveam figura unui om care nu intelegea
nimic.Am respirat adanc,incercand sa ma calmez,caci eram pe punctul de a-mi
pierde cumpatul.
“Nu inteleg..”i-am spus.
“Nu-ti amintesti nimic din ce ti-am spus mai
inainte?”raspunse,asezandu-se si el,totusi mai departe de mine.
“Imi amintesc tot ceea ce mi-ai spus...”
“Am mintit.”Zambi,dar nu era un zambet fericit.”Credeam ca
ti-am explicat clar.Nu pot trai intr-o lume in care tu nu existi.”
Capul mi se
invartea,cautand cuvantul care arata starea mea de atunci.
“Sunt confuza..”am scancit.
“Tu m-ai crezut atat de repede..asta a fost chinuitor.”
Am ramas nemiscata.Am simtit cum ceva mi s-a desfacut in
doua – durerea mi-a taiat respiratia.
“Cand ti-am spus ca nu te mai vreau...”. Nu am vrut sa imi
amintesc – m-am luptat sa raman in prezent.”Nu voiam sa te las sa pleci,sa te mint
– simteam ca asta ma va ucide.Dar daca te convingeam ca nu te mai
iubesc,credeam ca vei reusi sa treci peste asta.Nu am crezut ca va fi insa asa
usor...Eram convins ca vei fi atat de sigura care este adevarul,incat va trebui
sa te mint ore intregi.Imi pare rau ca te-am ranit..Imi pare rau ca te-am facut
sa suferi.Imi pare rau ca nu te-am putut proteja de ceea ce sunt....Dar cum
m-ai putut crede?Dupa ce ti-am spus de mii de ori ca te iubesc,de ce ai lasat
un singur cuvant sa iti distruga increderea in mine?”
Nu am raspuns – nu mai puteam formula un raspuns rational
atunci.
“De parca s-ar fi putut ca eu sa exist fara sa am nevoie de
tine...”
Am inceput sa plang,lacrimile adunandu-se siroind pe obrajii
mei,acum rosii...
“Nu plange.Sunt aici si te iubesc.Intotdeuna te-am iubit !”
Am scuturat din cap,lacrimile continuand sa cada.
“Nu ma crezi,nu-i asa?”
“N-a avut niciodata sens ca tu sa ma iubesti,”i-am
explicat,cu vocea franta.
“Pot sa iti arat ca are sens...”
Imi prinse fata cu mainile lui calde,ignorand eforturile
mele de a incerca sa ma intorc.
“Te rog,nu!”am murmurat.
“De ce?”intreba,oprindu-se.
“Cand vei pleca,va fi la fel de rau si fara asta.”
“Ma mai poti iubi dupa ce ti-am facut?”sopti.
“Ce intrebare e asta?!”
M-am uitat la el incruntata un moment.
“Ceea ce simt pentru tine este pentru eternitate.Desigur ca
te iubesc – nimic nu poate impiedica asta.”
“Asta e ceea ce voiam sa aud.”
Atunci isi lipi buzele de ale mele,spulberand orice dorinta
de a ma impotrivi.Daca urma sa ma sfasii mai mult,macar sa primesc cat mai mult
in schimb.Ritmul inimii imi deveni tot mai nebunesc,incoerent,in timp ce
respiratia mi se transformase in gafaiala.Mainile lui imi atingeau
fata,moale.Amentind,m-am tras inapoi,lasandu-mi capul pe umarul lui.
“Apropo,”incepu el,relaxat.”Nu te parasesc.Nu plec nicaieri
fara tine.Ceea ce vreau si am nevoie este sa fiu cu tine..”
“Nu-mi promite nimic.daca nu se intampla asa?” Asta m-ar fi
ucis.
“Crezi ca te mint acum?”
“Nu.dar mereu vei sfarsi prin a face ceea ce crezi tu ca e
mai bine.”
“Notiunile de ‘bine si rau’ nu mai exista...As fi fericit sa
te implor acum.”
“Fii serios!”m-a strambat.
“Sunt.”
Astepta,studiindu-mi fata,asigurandu-se ca il voi asculta cu
adevarat.
“Ma lasi sa iti explic ce insemni pentru mine?” facu o
pauza.”Inainte sa te intalnesc,aveam o viata lipsita de motivatii..Era doar
muzica..Apoi ai venit tu..si ai luminat totul;exista frumusete si lumina.Cand
nu ai mai fost totul s-a facut negru.Nimic nu se schimbase,dar eu eram orbit de
lumina aceea.Nu mai puteam sa vad altceva – nu mai exista nicio motivatie
pentru nimic.”
“Te vei adapta.Nu vei mai avea nevoie de lumina.”
“Nu pot.Parca inima mea nu mai era acolo.Parca am lasat tot
ce aveam in mine,cu tine,cand ti-am spus acele lucruri oribile...”
“Ce amuzant.”
Imi arunca o privire nedumerita.
“Am vrut sa spun..ciudat – credeam ca doar eu ,a simt asa.Si
din mine lipseau bucati.Nu am reusit sa respir sau sa mai simt ceva cu adevarat
de atat de mult timp.Si inima mea era cu siguranta pierduta...”
Inchise ochii,lasandu-si urechea pe inima mea.I-am simtit
aroma delicioas,in timp ce mi-am lasat obrazul sa se lipeasca de parul lui.
“Esti si intotdeauna vei fi cel mai frumos lucru din lume
pentru mine.Desigur..”Ezita putin.”Daca iti doresti altceva voi intelege.Promot
ca nu iti voi sta in cale daca decizi sa ma parasesti.”
Vorbise de parca se gandise indelung la acest lucru.
“Nu pot sa ma imaginez fara tine...” i-am soptit.
Isi ridica capul,privindu-ma.Ochii ii erau calzi si sinceri.
“Nicio sansa ca eu sa imi pot imagina alta secunda fara tine...”Intreaga
fata ii deveni blanda acum.”Te iubesc!” spuse respirand peste fata
mea,ametindu-ma.Apoi gura lui se uni cu a mea,si tot ceea ce mai conta atunci
era el.
*Dimineata urmatoare*
Aveam senzatia ca
dormisem mult timp – corpul imi era amortit,de parca nu m-as fi miscat deloc in
acest timp.Mintea imi era incetosata de vise;vise ciudate – in care aparea
el.Unele erau oribile,altele minunate,amestecate intr-o ordine stranie.Teama si
nerabdarea faceau parte din acel vis – in care picioarele nu ti se misca
suficient de repede.Nu puteam sa imi amintesc aproape nimic,dar stiam ca era
ceva ingrozitor.Dar cea mai puternica parte a viselor mele nu era asa,ci
era...el..
Imi era greu sa ma trezesc.Visul acesta nu voia sa fie
aruncat undeva in seiful cu vise pe care refuzam sa mi le amintesc.Am incercat
sa ma adances si mai mult in el,dar stiam ca se aproprie momentul trezirii.
Ceva rece imi atinsese fruntea.Se parea ca inca mai
visam,dar simteam ca e ciudat de real.Eram sigura ca totul urma sa dispara...Totul
parea prea material – bratele reci pe care le simteam in jurul meu.daca lasam
totul sa continuie cu siguranta as fi regretat mai tarziu.Resemnata,am facut
ochii mari ca sa imprastii ultimele fire de vis.
“Vai!”am suspinat,acoperindu-mi ochii.
Mersesem prea departe cu visul – il fortasem ca sa imi scape
de sub control,si acum halucinam.
Mi-a trebuit o secunda ca sa inteleg ca daca inebunisem de
tot,as fi putut sa ma bucur de halucinatii macar.Am deschis ochii iar – Zayn era
tot acolo,uitandu-se la mine cu o privire familiara.
“Te-am speriat?”Vocea lui calda era nelinistita.Dintre toate
visele,acesta era cel mai frumos.Fata,vocea,totul erau anormal de reale.Am
clipit,incercand sa imi amintesc ce se intamplase azi noapte.
“Vai,”am murmurat ragusita.
“Ce s-a intamplat?”
“Halucinez.Am inebunit,nu?”
Se incrunta.
“Esti bine.”
“Atunci de ce esti aici?De ce vorbesc cu tine daca nu esti
decat un vis?De ce nu ma trezesc?”
“Esti treaza.”
“Da...Cand ma voi trezi va fi mai rau...”.
“Poti sa inteleg de ce m-ai confunda cu un cosmar.”zambea
chinuit.
M-am strambat.
“Evident ca nu!”. El ofta.
Mi-am mutat privirea pentru o secunda de la fata lui – fara tragere
de inima ,la lumina slaba de dincolo de fereastra,apoi inapoi la el.Am inceput
sa imi amintesc detalii..Mi-am simtit obrajii calzi cand am priceput ca el era
aici cu mine si ca eu pierdeam timpul ca o idioata.
“Deci..chiar s-a intamplat tot ce imi amintesc eu?”
“Depinde.”Vorbea inca retinut.”Daca te referi la faptul ca
m-am comportat ingrozitor cu tine,atunci da.” Nu am vrut sa il mai ascult.
“Ce ciudat”,am meditat eu.”E deja dimineata.Nu imi amintesc
nici sa fi adormit macar.”
“Poate ar trebui sa te culci la loc.Nu esti coerenta.”
“Nu sunt obosita.”Incepeam sa imi amintesc totul cu
claritate,dar unele momente parca erau smulse din acel fil – nu mi le aminteam.
Eram consolata – cui ii pasa de ce se putea intampla mai
tarziu?Fiecare secunda in care el era aici – atat de aproape de mine – era pretioasa
si nu voiam sa o irosesc.
“Deci...”am inceput eu.”Ce ai mai facut pana acum cateva
zile?” l-am intrebat curioasa,dar straduindu-ma sa discut relaxat,ca sa nu-l
sperii si mai mult si sa plece.
“Nimic interesant.”
Se opri,dar apoi incepu sa vorbeasca rar,alegandu-si
cuvintele.
“Chiar mi-a fost dor de tine...Eu...Nu am nici cea mai
mizerabila scuza pentru...”
“Opreste-te!”l-am intrerupt.Ma privi cu aerul unui om
sfarsit.”Zayn.”Cand i-am rostit numele am simtit o arsura pe gat.”Nu trebuie sa
iti ceri scuze.”
Vedeam iar prapastia de disperare gata sa ma inghita imediat
ce el pleca.
Imi arunca o privire trista.
“Cred ca ar trebui sa plec..”
Mi-a luat o secunda sa realizez ceea ce tocmai spusese.
“Nu vreau sa pleci,te rog!”am scancit,simtindu-mi ochii
umezi.
“Nu cred ca e bine pentru niciunul dintre noi sa raman...”
Pleca inainte ca eu sa mai apuc sa zic ceva.
Acum totul devenise intr-adevar un cosmar.Eram iar singura –
cuprinsa de disperare.L-as fi putut opri...aveam nevoie de el..Mi-am tras o
perna pe fata.Lumina de afara devenise puternica si ma deranja.Poate avea nevoie
timp ca sa inteleaga ceea ce eu credeam ca intelesesem deja..ca il iubeam la
fel de mult cum si el ma iubea pe mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu